Voi n-aveti de unde să ştiti, aşa că vă spun eu: ochiul e singurul organ din corp ce nu creşte niciodată.
Cum te-ai născut cu ei, aşa rămâi!
Probabil din cauza asta toti copiii mici arată ca extratereştrii, cu ochii cât toată fata aia mufată la căpuşorul ăla mic, mânca-i-ar mama de frumoşi ce sunt ei!
Eu nu văd nici un avantaj din asta, dimpotrivă, pe de-o parte mă cam trec fiori de spaimă când se uită vreun bebeluş la mine cu ochii lui de allien-ET, plini de inteligentă infantilă cât broasca de păr; pe de altă parte aş fi preferat ca alte părti anatomice să iasă deja crescute din burta mamei.
De exemplu, n-ar fi fost mişto să iasă copchilul din burtă cu tot cu dintii de lapte? Nu m-aş mai fi chinuit cu caninii salbaticului, ar fi bocit în burta mâne-sii...
Sau să iasă cu tălpile deja crescute! Scăpam de cheltuielile cu cizmulitele salbaticii, îi luam o dată în maternitate şi le purta toată viata...
Şi mai mişto, dacă şi nasul ar fi ieşit deja crescut! Cât de mare putea să-l facă natura pe al meu?
Considerabil mai mic, presupun eu...
Articolul ăsta e doar o avanpremieră la ce va urma: o avalanşă de povestioare horror despre ochiul meu drept, trecut prin doftoricirea mea proprie şi personală, ajuns la Gazeta de Perete a oftalmoloagei mele în rubrica "Aşa nu!" şi maltratat cu conştiinciozitate masochistă de însuşi persoana mea, conform indicatiilor medicale primite pe linie de partid.
P.S. Sper că ştiti care e ochiul maro. Dacă n-ati auzit de aşa ceva, vă dau eu un indiciu: nu e localizat în zona capului.
Google it, e păcat să ajungeti la vârsta asta fără cunoştinte de bază în domeniul anatomiei!
