Costel Tataru, zis Barabulă, era fiul mult mai celebrei Maria lu' Ghiţă Tataru.
Lucra la RENEL ca electrician cu acte, dar nu avea nici o tangenţă cu meseria.
Nu făcea nimic la serviciu, singura lui responsabilitate era să facă rost de mâncare şi băutură de prin satele pe unde ajungea cu echipa.
Când schimbau stâlpii de lemn cu din ăia de beton, Barabulă se ocupa de vândutul stâlpilor la ţărani.
Stăpânea la perfecţie arta negocierii în trocul pe băutură.
Câte un şef mai căpos îl ameninţa că îl dă afară sau că nu-i dă sporurile dacă se mai îmbată şi mai face scandal.
Urca nervos pe stâlp şi se făcea că atinge firele de înaltă tensiune:
- Mă umplu cu curent! Acuma mă umplu!
***
Trecuse în uichend pe la părinţi şi, după o beţivăneală crâncenă, le trăsese un toc de bătaie soră cu moartea, şi lui mă-sa, şi lui tat-su.
A doua zi, Barabulă îşi lua la revedere de la părinţi în pragul porţii, ca să-i vadă lumea cât de bine se înţeleg.
Pe o ploaie mocănească, cu ochelari de soare şi cu costum alb în mâlul din dreptul gardului, Costel făcea din mână:
- Săru-mâna, mămica! Pa, tăticu! Ce să vă aduc data viitoare?
La fel de perversă, toată vânătă la faţă şi cu două coaste rupte, Maria lu' Ghiţă Tataru, striga din curte:
- Să-mi aduci o sticlă de rom, Costele!
- O sticlă, mami!? O navetă îţi aduc!
- Şi un pachet de drojdie, dacă găseşti, mamă!
- Un pachet!? O ladă îţi aduc, mămico!
Tăticu nu zicea nimic, dar o lacrimă sinceră de fericire i se scurgea pe obraz...
P.S. La cererea aplaudacilor, vă anunţ că acest articol NU este un pamflet, orice asemănare cu persoane sau situaţii din realitate nu este deloc întâmplătoare.
Tare asta!!!
RăspundețiȘtergereTrebuie neaparat sa spun o vorba pe care o stiu din copilarie: Foaie verde barabulă, stau in apă pân la p..ă! Întrebare: Unde-i rima? Răspuns: În apă! :))
:)
RăspundețiȘtergereasta face parte din "de'ale lui Mitica".
Tot satul stia ca-i ucide saptamanal cu bataia,dar ei nu-si spalau rufele in public!
RăspundețiȘtergereMosnegii erau de vina ca bataia era publica.In afara de faptul ca urlau cand le rupea oasele,nici nu aveau rabdare sa stea in casa vreo cateva zile sa le treaca vanataile.
N-am ce comenta decat......trist, foarte trist....
RăspundețiȘtergere@Cristi: =)) Spune "puţă" cu l! --> "Luţă"
RăspundețiȘtergere@Andrei: numai ca la noi se spune "de'ale lui Gheorghe" ca suntem in sat.
@Ela: oameni batrani si fara minte. Degeaba au trait pana la varsta aia ca nu au invatat nimic.
@Alice: eu n-am vrut sa te intristez, dimpotriva! Noi ne distram asa de bine...
Am ras cu pofta la aceasta parabola,:)))
RăspundețiȘtergere@ArtisticCommunism: =))
RăspundețiȘtergereda' nu-i parabola ca chiar s-a intamplat in realitate. Cum sa-i zic parabola? - n-am ce invataminte sa trag de la Barabula...
Vad ca nimeni nu a remarcat cat de elegant era Barabula!
RăspundețiȘtergerePlus ca era mai atent decat tine cu incaltamintea.
Pantofii albi ii spala de glod la cismeaua din gara.
Parabola se poate spune şi la poveştile scurte din care se pot trage ınvataturi:)
RăspundețiȘtergerePai nu de Barabula tragi ci de la tat'su:))
RăspundețiȘtergere@Ela: avea mare trecere la femei. Cica l-a luat una care semana cu tramvaiul, o lua cine vroia.
RăspundețiȘtergere@ArtisticCommunism: tata lu' Barabula era cam sarac cu duhul, da' mai revin eu cu un articol dedicat lui.
Stiu ca nu ai vrut sa ma intristezi, dar stii, in orice chestie comica este si multa tristete....
RăspundețiȘtergere@Alice: de unde sa fie tristete? Maria lu' ghita Tataru se bucura la fiecare coasta rupta...
RăspundețiȘtergere