Rămăsese lipită între Sf. Constantin şi Elena, abia am avut timp să şterg urmele masacrului, să nu mă vadă soţia.
Soţia mea e fiică de preot, să ştiţi că un blestem venit din partea ei cântăreşte destul de mult.
Cel mai naşpa e când te blesteamă părinţii, nu te mai speli de păcate vreo trei generaţii. Urmează preotul, cu două generaţii de nespălare, pe locul imediat următor fiind, la loc de cinste, presbiterea şi odraslele sale.
După părerea mea, isprava asta cu icoana le depăşeşte cu mult pe toate celelalte.
De exemplu, nici măcar glumele mele de la cununia religioasă a lui Marian nu se ridică la acest nivel.
Ce mare fâs poate fi faza când îi arătam mirelui, care aştepta emoţionat intrarea miresei în biserică, ce bunăciune e doamna de la lumânări? Sau când îl puneam pe Cezar să aleagă între cele două domnişoare de onoare, ocupate cu trena miresei, ştiut fiind că Cezar era deja fericitul posesor al unei bune părţi din inima uneia dintre ele. Sau când am lăsat-o cu bună ştiinţă pe nevastă-mea să intre în biserică, chiar dacă îi veniseră neamurile, şi după aia am râs de ea...
Mici păcate nevinovate pe lângă faza cu icoana, nu credeţi?
E sigur că D-zeu ştie El motivele acţiunilor mele, nu că asta m-ar exonera în vreun fel de damnarea eternă, dar mă simt dator să vă explic vouă, să nu credeţi cumva că aveţi de-a face cu o persoană rea la suflet.
V-am mai zis eu asta odată, dac-o întrebaţi pe fiică-mea ce face tăticul ei, o să vă răspundă fără ezitare: "Tata prinde gâze!".
La propriu şi la figurat, ar adăuga soţia, tot fără ezitare...
Tăticul fiicei mele - o spun cu disperată speranţă lăuntrică, eu ar trebui să fiu ăla! - a trecut printr-o perioadă nefastă când a rămas fără plici de muşte.
Totul a început atunci când, odată, la prima gură de cafea a dimineţii, am simţit o bucăţică de ceva pe limbă.
Am molfăit-o relaxat vreo câteva momente, ca să-mi dau seama despre ce e vorba, şi abia apoi am scuipat-o în palmă.
Era, bineînţeles, o muscă dolofană, care se înecase ca proasta în cafea.
Dacă tot e să mori înecat, eu, în locul ei, aş fi preferat paharul de bere de pe masă.
Mi-a fost greaţă toată ziua şi de atunci mi-am jurat să mă răzbun feroce pe tot neamul ei încă neadormit...
În lipsa pliciului, a fost extrem de dificil să prind muşte cu mâna goală timp de două ore pe zi, chiar şi în condiţiile în care muştele mele sunt bine hrănite şi destul de liniştite de felul lor, deci nu au reacţii foarte rapide.
Am făcut scurtă la mână şi febră musculară în palmă, cam aşa cum mi se întâmpla frecvent în timpul pubertăţii.
Ei, cum credeţi că m-am descurcat cu mouse-ul, la serviciu? Greu, foarte greu! Dureri îngrozitoare mă luau când mutam mouse-ul stânga-dreapta şi nici nu vă puteţi închipui ce chin era să dau în jos din rotiţa de scroll.
Ca să dau scroll în sus, eram nevoit să-mi folosesc palma stângă...
Până la urmă, mi-am cumpărat plici de muşte, trei bucăţi la set, să-mi ajungă, dar tot a durat o perioadă destul de lungă până să mai pot avea momente intime, cu mine însumi.
Recunosc cinstit, eu, când sunt stătut, am nişte reacţii destul de ciudate, dar, dacă tot amintisem de Cezar şi Marian, nici colegii mei nu-şi găsesc prea bine momentul să mă întărâte:
P.S. La mulţi ani, scumpa mea soţie!
P.P.S. Dragii mei, faza cu blestemele odraslelor de preoţi e pe bune, s-aveţi grijă ce cadouri îi luaţi neveste-mii!
***
