Am pornit-o pe drumul ăsta fără să ştiu ce mă aşteaptă şi nu mai pot da înapoi.
E drumul strămoşilor, n-am ce să-i fac.
Am aflat prea târziu...
Dacă dai la o parte poleiala asta subtire de educatie nefolositoare şi rictusurile interioare de îngâmfare prostească, rămâne doar sânge din sângele lui, plimbându-se tantoş prin bucătica ruptă din el, irigând necontenit aceleaşi sinapse ereditare de comportament anti-social asumat ca ale lui.
Taică-miu...
Multă vreme am crezut că sunt unic, că am descoperit eu singur, de capul meu, miezul din dodoaşca protestului fată de semeni şi fată de viată în general.
Nu mai pun la socoteală sentimentul stupid de superioritate, dublat în mod firesc de o uşoară frustrare în fata nerecunoştintei celor din jur şi a dezinteresului lor general fată de complexitatea persoanei mele.
Pe vremea mea, copiii nu stăteau cu adultii în cameră la petreceri şi eu n-aveam de unde să ştiu.
Abia anul ăsta mi-a zis mama.
A zis că fac exact aceleaşi glume ca tatal meu, glume de mic Don Juan lovit de oreion...
Cariera mea de Don Juan mioritic a început acum vreo câtiva ani buni, într-un concediu la mare.
Merseserăm toată gaşca, noaptea, cu maşinile spre litoral şi, odată ajunşi acolo, în loc să ne bucurăm uşurati de privelişte, am început să urlăm ca înecatii unul la altul, de foame şi de oboseală.
N-a fost ceva calculat, pur şi simplu am simtit un impuls spontan să aplanez conflictul: m-am dus la una dintre fete, femela alfa a grupului, am strâns-o tare în brate şi am pupat-o drept pe gură, exact în fata sotiei mele şi a sotului ei.
A functionat!
După primul moment de uluire, toată gaşca a început să râdă şi zilele următoare ne-am petrecut concediul cu glume inofensive aruncate peste pârleaz despre adulter, swing şi curvăsăreală.
Sotia m-a lăsat în pace, doar ştia că eu nu-s ca tata, ba mai mult, s-a prins şi ea în joc cu mare drag.
Oare mai crede asta sau nu?
Când au ajuns acasă, oamenii mei n-au stat deloc pe loc, dar au lăsat-o mai moale cu glumele fără perdea la adresa consoartelor altora.
Dar eu am continuat mai dihai pe panta asta, ca berbecul, dându-mă pe fată la toate prietenele care-mi treceau pragul, cu aluzii sexuale, unele subtile, altele cam porcoase, aruncate natural şi fără jenă, în gura mare ca să audă toată lumea, încercând să şochez de fiecare dată când deschideam gura.
De voie, de nevoie, fetele intrau în jocul meu, ba chiar unele începuseră s-o facă pe-a geloasele când nu le băgam destul în seamă.
Băietii au încercat la început să-mi pună frână, dar apoi s-au lăsat la mâna lor pentru că eu, în general, sunt băiat finut, complet inofensiv, chisălău şi, pe deasupra, câteodată mai fac şi glume bune.
Nu pot nici acum să-mi revin, cum de-am ajuns să fac aceleaşi glume ca tata fără să-l fi auzit vreodată?!
Nu mi-e ruşine că semăn cu el, fizic sunt leit tata, la fel de frumos, dar credeam cu tărie că tiparul comportamental se obtine din familie doar prin puterea exemplului, nu că e moştenit de la părinti, la fel ca frumusetea.
Când colo, văd că tot ce tine de persoana mea e implantat atât de adânc în ADN încă din prima secundă de viată intrauterină, încât eu nu pot controla nimic din ceea ce fac.
Nimic, nimic, nici măcar propriul meu destin!
Te pomenesti că acuşi vine vârsta a doua şi încep să umblu şi eu după altele.
De băut, încep să-l ajung uşor-uşor din urmă...
La fel e şi cu blogul ăsta, nevoia de a arăta lumii că nu sunt o persoană obişnuită, ca toti ceilalti, a fost mai puternică decât teama de a nu mă face cumva de ruşine.
Eu cu blogul, tata cu rebusul. Apropo, mi-a lăsat moştenire tot ce a publicat la viata lui.
Probabil o să fac şi eu la fel cu fecior-miu şi mai mult ca sigur o să râdă în el, la fel cum am râs eu superior de tata.
Am sperat tot timpul că e doar o toană, că o să-mi treacă fumurile de cuceritor fără cuceriri, dar mă afund din ce în ce mai tare.
Din păcate, orice actiune bine spre răuvoitoare, cu spre fără intentie, cu spre fără nici un tel, orice actiune dintr-asta fără sens se întoarce fără exceptie împotriva initiatorului.
Apoi, la câte actiuni am initiat eu, au început să curgă o cărută de reactiuni.
Odată eram în parc şi a apărut pe neaşteptate febletea mea împreună cu sotul ei. M-am apucat entuziasmat de glumele mele obişnuite, dar nici o reactie.
Am insistat ca un chisălău ce sunt, tot nimic. Ea din ce în ce mai jenată, el din ce în ce mai iritat.
La un moment dat, ea mi-a aruncat o privire atât de şocantă, cu un amestec ciudat de jenă, repulsie şi disperare, de am înlemnit pe loc.
Altădată ne-am întâlnit întâmplător cu un cuplu de cunoscuti, cu care nu ne mai văzuserăm de multişor.
Am râs încontinuu vreo două ore, ne simteam toti bine şi, la un moment dat, într-un puseu spontan de sinceritate, ea m-a întrebat serioasă dacă primesc destul acasă, pentru că par destul de frustrat din punct de vedere sexual.
Primesc, cum să nu, nici măcar nu mă incită în vreun fel avansurile mele spre prietene.
E ca şi cum mi-ar fi surori, eu fac chestiile astea doar în semn de apreciere.
Fără nici un interes...
Mai rău e că, în ultima vreme, ele se comportă cu mine ca şi cum mi-ar fi sotii.
Vă puteti închipui cum e să trăieşti cu vreo douăzeci de femei deodată?
Cu toată pisălogeala de rigoare?!
Oricum, mi s-a dus buhul în grup cum că aş fi obsedat sexual.
Cel mai bine a sumarizat cumătrul meu cel mare:
Rotaru, şi când doarme dă din cur!
