Cu ultimii bani de luna asta, împrumutati de pe la rude şi prieteni, am fost cu sotia şi nevasta mea la hypermarket, de unde am cumpărat doar strictul necesar pentru familia noastră: cafea şi tigări.
La noi, aceste decizii importante se iau după îndelungi consilii de familie, în care părintii se înteleg din priviri şi la care minorii nu au drept de veto.
Oricum, asta era singura solutie...
Decât s-o doară capul pe mama de la cafea şi să nu se mai poată juca cu copiii, mai bine să ragă ei de foame prin casă.
Decât să se certe mama cu tata de la sevrajul tabacic, mai bine stă copchilul toată ziua cu acelasi pempărs până face treaba mare.
Decât să se leaşine mama că nu poate respira fără tigări, mai bine îi tin în casă cu hainele nespălate.
Decât să bat copchiii, mai bine îi chinui molcom, în doze mici dar regulate, ca orice părinte care ştie că are o viată întreagă la dispozitie să-şi bage copchilul în boale.
La un singur lucru nu putem renunta aşa uşor: dulciuri "la copii".
Am găsit o solutie şi pentru asta: am lăsat-o pe fiică-mea la locul de joacă şi am cumpărat dulciuri doar pentru noi, părintii.
Pe ăla micu l-am luat cu noi, oricum nu întelege mare lucru şi, chiar dacă se prinde, nu ne poate pârî la aia mare că nu ştie încă să vorbească.
L-am pus frumos în cărut, i-am trântit în brate ca diversiune două mingiute frumos colorate şi nu ne-a mai deranjat deloc la cumpărături.
Mai greu a fost la casă, unde a trebuit să lăsăm mingiutele ca să facem loc în buget nostru redus pentru un pet de bere la doi litri jumate.
Urla copchilul ca muşcat de şarpe, cum face de fiecare dată când îi iei jucăria din mână.
Am făcut amândoi nişte fete întepate de intelectuali, cât să nu sune aia de la casă la Protectia Copilului, şi am trecut vijelios pe lângă lumea adunată ca la urs, acompaniati de urletele copilului, ca în reclama aia la prezervative.
Ajunşi acasă, am rezolvat rapid şi celelalte probleme de mult mai mică importantă.
De mâncare "la copii" ne-am descurcat.
Chiar dacă pâinea de prin casă era un pic cam uscată, i-am dat voie sotiei şi nevestei mele să culeagă din curte două roşii rămase de anul trecut, a mai scos ea din pământ nişte usturoi de prin spatele casei, unde creşte ca nebunul în tufe, şi am făcut nişte bruschete de au mâncat copchiii o juma' de pâine până şi-au umflat pântecele.
Apoi am fumat vreo două tigări la cafelută şi ne-am apucat de căutat prin casă pempărsul ăla de-şi amintea nevastă-mea că l-a văzut odată aruncat pe undeva.
Norocul nostru că l-am găsit relativ repede, ăla micu se stricase atât de tare la burtă de am aerisit casa vreo două ore.
Să recunoaştem că am fost chiar foarte norocoşi: pempărsul era într-o pungă aruncată după dulapul de pe hol şi în ea am găsit o grămadă de haine curate "la copii"!
Nu mai aveam nevoie de detergenti vreo două săptămâni.
Dacă tot avusesem atâta baftă, am hotărât să fim generoşi cu ai noştri copii şi le-am dat şi lor ciucalată.
Din păcate, ăla micu a făcut aproape instantaneu iar pe el, dar l-am pedepsit să stea aşa, să se-nvete minte data viitoare!
Să nu mai spuneti cumva că nu ştim să ne impunem în fata copiilor!
