În lipsă de alte preocupări, am nimerit deunăzi pe TLC.
Un nene tinerel, mare cofetar, umbla el prin Irlanda să vază cum mai stau ăia cu traditia ceaiului de la ora 5.
Şi-a ajuns domnişorul nostru într-o ceainărie.
L-a luat frumos deoparte pe patron şi au început ei să deguste şi să descrie atât de pasional toate aromele de m-a luat la lingurică până mi s-au umflat amândouă gurguiele de poftă.
Întâmplarea a făcut să-mi potolesc rapid pofta. Pentru totdeauna!
M-a invitat un prieten de al meu lovetar la ziua lui, la restaurant.
Mă anuntase c-o oră înainte, când eram deja îmbuibat de mâncare.
Deci, de mâncat, din păcate, nu intra nimica. De băut, din nenorocire, era rândul sotiei.
Aşa că mi-am luat inima-n dinti şi am anuntat ceremonios pe toată lumea că eu comand un ceai "din ăla de beau inglejii".
Sotia şi nevasta amicului meu lovetar, e, lesne de închipuit, destul de umblată prin lume şi trăieşte cu high-life-ul lor de lovetari.
Îmi zice că cică ceaiul negru are cofeină de nu te lasă să dormi. Şi ăla verde dimpotrivă, îti scade tensiunea.
Am luat verde cu arome şi o cola. Să le echilibrez. Două produse. Erau deja plătite. Nu de mine. Prietenul meu e lovetar, v-am spus...
Mi-au adus o cană mare cu capac, lingurită şi miere la plic.
Am dat capacul la o parte, mirosea superb! O simfonie de arome, peste aşteptări...
Am luat atent o gurită de ceai, dar jumate mi-a curs pe bărbie şi, în plus, mi-am umplut gura de buruieni.
Nu m-am lăsat, eu nu mă descurajez aşa uşor!
Am trântit la loc capacul şi am lăsat ca un expert să se termine infuzia.
Când să dau să amestec mierea, ca un britanic sadea, cu degetul mic ridicat deasupra linguritei, lingurita a intrat numai până la jumatea cănii.
Aici m-am descurajat de tot până m-am lăsat la mâna mea de nervi!
Cum adică, dom'le, după ce că e cana defectă şi plină de buruieni, mă şi trag în piept cu ocaua mică?!
Noroc că ceaiul era deja plătit de altul, i-am zis lovetarului că de fapt el a luat teapă şi că la o adică eu mai comand unul dacă nu mă satur chiar dacă se supără, că doar el m-a invitat.
Cică nu se supără, el doar e lovetar...
Calmat în privinta comenzii, m-am apucat de pescuit buruienile din ceai cu lingurita, blestemând de control să nu se răzgândească lovetarul.
Am uitat să vă spun că ceaiul era roşu-sângeriu, când am terminat cu datul la peşte, şervetelul de sub cană arăta ca un absorbant aruncat prin baia fetelor.
Haideti, fetelor, nu vă mai prefaceti că nu stiti despre ce e vorba, eu frecventez destul de des baia voastră, aşa că lăsati vrăjeala!
Mi-am propus să fiu mai atent la următoarea gură de ceai sângeriu, dar m-am trezit iar cu dâre de ceai pe bărbie.
Cred că arătam ca Dracula!
Devenea din ce în ce mai ciudat, la fel am pătit şi la a treia gură, a urmat-o a patra în acelaşi tipic, apoi a cincea de am crezut că mi-a amortit buza şi n-o mai pot controla.
Când am ajuns la fundul cănii-ceşcută, misterul s-a risipit: ceşcuta avea patru găuri pe unde încă mai curgea ceiut ca din piatră seacă!
Cu proverbiala mea inspiratie de geniu, am apucat manual cu mâna mea dreaptă ceşcuta găurită din interiorul cănii!
Aha, deci asta era! Ceşcuta ar fi trebuit scoasă imediat după infuzie, cu tot cu buruienile din ea...
Cu la fel de proverbiala mea stăpânire de sine, adică de mine, am împachetat şervetelul însângerat, l-am pus în ceşcută, pe care am pus-o apoi în capac.
Am şters în grabă cu alt şervetel urmele masacrului din farfuriută înainte să vină ospătarul şi mi-am aprins tacticos o tigară.
Cana de ceai pe jumate plină, pachetul de tigări pe jumate gol, bricheta tot pe jumate, conversatia luase deja avânt pe jumate, nevastă-mea luase teapă pe de-a întregul cu Tequila ei Sunrise fără tequila, ce putea să mi se mai întâmple?!
Ei, bine, aflati că ceaiul nu merge deloc cu tigara! Dar deloc!
Ceaiul ia un gust coclit, tigara ia un gust oribil de rahat...
Colac peste pupăză, nevastă-mea a zis că eu sunt coclit, un tăran coclit care le-a stricat toată seara cheful oamenilor de distractie.
Poftim cultură! O mai duc eu vreodată la restaurante de lovetari?!
