Ieşeau din mine

Era urmărită de o mulţime furioasă, oameni cu hainele rupte şi cu mâinile pline de sânge care voiau s-o omoare şi ea fugea încercând din răsputeri să-şi explice cu ce le-o fi greşit. Fu salvată într-un târziu de o rafală de vânt care o târî prin aer câteva fracţiuni de secundă cu o putere incredibilă, dar uşurarea dură doar un moment, căci suflul o trânti cu faţa de asfalt şi durerea resimţită instantaneu o aduse în pragul nebuniei. Cu toate simţurile în alertă maximă, cu senzaţia sfâşietoare că trăieşte ultimele clipe şi că aşa ceva nu ar fi trebuit să i se întâmple tocmai ei, îşi apropie mâinile una de alta într-o rugă reflexă. Durerea dispăru când degetele i se împreunară şi, fără voia ei, începu să plutească până când dădu de Radu, complet inert, cu o prăpastie adâncă şi neagră în piept. O rază tâşni din ea învăluindu-l în lumină, încercând să acopere întunericul, dar el se împotrivi şi o atrase înspre hău, unde căderea nu mai avea sfârşit.

***

Cristina se trezi în mijlocul nopţii, leoarcă de transpiraţie, tremurând de frică şi scrâşnind din dinţi, iar ţipătul ei îl trezi pe Andrei care o îmbrăţişă strâns până când se linişti.

- Ţi-a lăsat maică-ta mâncare la bucătărie, n-ai mai păpat de dimineaţă - îi şopti el la ureche. Nu accept nici un refuz, te servesc la pat să nu trezeşti toată casa.

- Cred că deja am trezit pe toată lumea cu urletele mele, să nu creadă cumva că sunt nebună...

- Poate nebună de iubire, draga mea. Pe alea sigur le-au auzit toţi - îi zâmbi el cu subînţeles.

- Mulţumesc, dragule, acum mă simt mult mai bine. Ce m-aş fi făcut fără încurajările tale? Tot timpul ştii cum să mă faci să mă simt mai bine.

Întradevăr o ajunsese foamea. Ciugulea din tavă delicat dar cu poftă, învelită în cearşaf până la brâu, cu sânii goi ca două semne de întrebare în penumbra lăsată de lampa de pe măsuţă.

- Ştii că eşti o norocoasă, nu? - rupse el din nou tăcerea.

- Ce te-a mai apucat acum?

- Ai nimerit la un zeu bun, care-şi foloseşte puterile nemaiîntâlnite să te facă fericită.

- Ai să râzi de mine toată viaţa cu zeul bun, nu? Halal zeu mai eşti!

- Totuşi, oare au existat şi zei răi? Mă chinuie întrebarea asta de când ţi-a ieşit porumbelul pe gură...

- Nu cred, îl privi ea serioasă. Poate că erau unii care făceau prea mult exces de zel şi îşi luau responsabilităţile prea în serios când trebuiau să pedepsească pământenii.

- Mda, chiar mă gândeam ce pedepse aş putea să-ţi aplic la nevoie - zâmbi el din nou.

- Ca de obicei, te duce gândul tot la sex...

- Nu mă pot abţine dacă stai aşa dezgolită în faţa mea. Apropo, mă simt ca şi cum aş împarte patul cu soţia şi cu amanta în acelaşi timp.

- Iar începi? - îl privi ea indignată.

- Nu ştiu cum s-o spun mai delicat... Sânişorii tăi obosiseră puţin în ultima vreme, acum văd că au devenit din nou semeţi şi impertinenţi.

- Impertinent eşti tu - se îmbufnă ea, îi aruncă tava goală în braţe şi se întoarse cu spatele.

- Hm, se pare că şi începutul ăla de celulită a dispărut...

Se urcă pe el şi începu să-l pălmuiască peste tot, fericită că lucrurile au revenit la normal şi că se bucură din nou de viaţă alături de soţ. El simţi că păruiala era mai mult de formă, o prinse strâns în braţe şi începu să o sărute, neluându-i în seamă protestele.

Va urma.