Sub echilibrul proverbial al universului meu propriu şi personal, consecinţa firească a oricărei întâmplări nefericite e întotdeauna un asalt de evenimente cu impact major de îmbunătăţire a calităţii vieţii.
Şi uite-aşa ne-am întâlnit noi doi în curte la cel mai mare cocoş blogosferic, ăla care seamănă leit cu mă-sa, eu - berbant şi fermecător cum mă ştiţi - am urmărit-o din umbră pân-acasă la ea, i-am lăsat un comentariu cu aluzii sexuale în căsuţa poştală, mi-am aranjat mantia neagră cu o mişcare împrumutată din filmele cu Dracula şi m-am întors repejor în cavoul meu pentru că se făcea dimineaţă şi mă certa mama mea care nu seamănă deloc cu a lui.
În seara următoare, Silvia mă aştepta în faţa porţii cu un buchet de flori în mână, flori de câmp culese de mâna ei.
Ce mai, o dulceaţă de femeie! Dulceaţă de petale de trandafir, nu de căpşuni...
Puţin cu nasul pe sus (apropo, unde-i poza aia mişto, dragă?), aşa cum îi stă bine unei fetişcane, puţin copilăroasă (şi nu mă refer aici la glumiţa aia cu tot ce prinde bagă-n gură, obsedaţi sexuali ce sunteţi!), exaltată până la entuziasm de lucruri mici şi nesemnificative, complet indiferentă până la scârbă de chestiunile majore la ordinea zilei, ciugulind de ici şi colo cuvinte fără legătură între ele şi ordonându-le ciudat în sentinţe implacabile cu al ei suflet dominat de o mişcare browniană a gândurilor şi sentimentelor.
Da, ne-am plăcut din prima clipă, ne-am iubit necondiţionat şi cu pasiune chiar dacă nu aveam nimic în comun: ei îi plăceau băieţii maturi, mie fetele tinere (avantaj - noi!); ea era înnebunită după filmele de groază şi după serialele poliţiste (gen CSI!!!), eu eram cu comediile romantice şi Ally McBeal (avantaj - Robintel!); ea avea vreo doi ani de experienţă blogosferică, eu încă aveam impresia că am descoperit gaura din covrig şi miezul din dodoaşcă în domeniul ăsta (avantaj - eu!); ea avea nişte gusturi în materie de muzică de nu le înţelegea nimeni, eu mă limitam la Kiss TV şi VH1 (avantaj - ea!).
Cu toate astea, ne potriveam în tot ce făceam, ca două boabe-ntr-o păstaie, ca mâna dreaptă cu a' stângă, ca Seinfeld cu Friends, ca mouse-ul cu explorer-ul, ca oul ochi cu cartofii prăjiţi, ca scaunul de la serviciu cu funduleţul meu apetisant, în fine, ca la tot ce alte potriveli vă mai puteţi voi gândi în momentele următoare.
Ca într-o dramă americănească sau ca într-un serial de comedie în care ăia doi trebuiesc neapărat despărţiţi după ce s-au lipit ei şi fac sex, destinul implacabil ne lovi când mă aşteptam mai puţin: s-a dus ea la Grecea de capul ei, fără să mă întrebe şi m-a lăsat singur ca să se certe cu ăia prin hoteluri.
În viaţa asta, eşti nevoit să te ridici din balta plină de noroi după ce ţi-ai luat o scatoalcă sănătoasă după cap şi să continui te miri cum cu te miri ce ţi-a mai rămas.
Oricum, soarele a răsărit din nou pe strada mea, acum Silvia is back for good, still standing tall, alive an kicking.
A, şi mă iubeşte la fel de mult...
P.S. Silvia, ai cerut să te fac vedetă, eu m-am conformat în secunda doi! Promiţi că-l faci uitat pe urâtul ăla?
***
