N-am murit...

... dar nici mult nu mai am.
Mi se face rău în maxi-taxi în ultima vreme, nu mi s-a mai întâmplat aşa ceva până acum.

Cică o rudă de-a mea a păţit la fel, a mai trăit două luni...
Sper să nu fie vreo boală genetică.

Bine, era o rudă mai îndepărtată şi adevărul e că le cam trăgea la măsea. În plus, era trecută bine de prima tinereţe.
Şi văzuse multe la viaţa ei. După ce vedea câte una de la bărba'su, nu mai vedea o săptămână de zile...


***

Poate n-a avut noroc.

Nu prea văd cum să-ţi vină deodată cu rău, să te dai jos din maxi-taxi în mers, cu ochiul umflat şi faţa vânătă, mort de beat de la spirtul dat prin pâine, tocmai între Vaslui şi Iaşi, exact pe trecerea de cale ferată, chiar cu două minute înainte să treacă trenul!

Totuşi, lumea zicea că a fost norocoasă, trenul abia a atins-o, a zburat prin aer doar vreo cinci metri...
Să mai nimereşti şi într-o căpiţă de fân - ei, nu e ceva?


***

Până să se întoarcă şoferul s-o caute înnebunit de spaimă, ea era deja în picioare aplecată după toporaş. Nu, nu la floare mă refeream, purta ea arme albe să se apere de hoţi.

Toporişca era înfiptă în gambă, săraca de ea, cât s-au mai chinuit ăia s-o scoată... Ziceau doctorii că, dacă n-ar fi fost ruginită, scăpa cu bine.

Nu, nu toporişca, aia era nou-nouţă, ruginise săraca babă din încheieturi de la lipsa băuturii.

A căzut pe treptele spitalului şi dusă a fost...

A dispărut fără urmă! N-a mai auzit nimeni de ea.
Poate totuşi n-a murit, soţul ei încă trage speranţă!

Pe gâtlej...
***