Promiţi?

Ehehei, a dat Domnul de ne-am luat noi apartament la un an de la căsătorie...

Dat varul cu tot cu calciu jos, apoi văruit de proaspăt peste glet cu lavabil; scos uşă de lemn cu găurele, pus uşă zdravănă de metal; căutat gresie - găsit doar faianţă, pus gresie - dat jos faianţă; spart ţeavă cu una bucată cap de meseriaş peste chiuvetă, închis toată coloana direct de la subsol (proaspăt ieşit în fundul gol de sub duş) plus înlocuit ţeavă şi, într-un final apoteotic, scos parchet, pus înapoi parchet plus răşpăluit.

Meseriaşul e bine-mersi şi acum, cu comoţia lui cu tot - mulţumesc de întrebare! - dar doamnele din bloc au fost de părere că prosopul aruncat în grabă peste funduleţul meu nu se potrivea deloc la culoarea ochilor.

***

Cum stăteam noi aşa frumos, eu cu soţia buză-n buză, întinşi pe parchetul nostru în intimitatea noastră, cu ochii la becul fără lustră prins în două fire, minunându-ne la cât de frumos am făcut noi prin casă - deci cum stăteam noi aşa - m-a pus dracu' să deschid gura mea spurcată.

Nu, n-a ieşit nici un cuvânt, am început cu ceva gen "ăă..." şi n-am reuşit să-i opresc tunetul în liniştea nopţii.
A sunat a ceva neomenesc, ca un răget straniu de leu, urmat îndeaproape de un ecou sinistru, apoi de ecoul ecoului, tot rostogolindu-se de pereţi şi întorcându-se la nesfârşit parcă mai puternic asupra noastră.

- Dragul meu, şopti într-un final soţia cu glas tremurat, avem nevoie de mobilă...

***

A doua zi, de dis-de-dimineaţă, eram primii la ghişeu la bancă.
La banca ailaltă, nu la aia cu împrumutul ipotecar pentru casă.

Doamna de la ghişeu ne dă o cerere - o completez, ne mai dă un formular - dau să-l completez şi pe ăla.
- Nu, nu, du-te mătăluţă la cine te-a angajat, să ţi-l completeze el!

Fuga-fuga spre tramvai, dăm buzna peste ăla de m-a angajat, trei semnături în cinci exemplare cu două ştampile şi purcedem înapoi transpiraţi la doamna de la ghişeu.
- Dar copie după buletin aveţi?

Fuga-fuga după colţ, facem după buletin, luăm dosar plic cu şină şi iar la doamna.

 ***

Cică să aşteptăm vreo două ore.

- Cum unde? Aici!
- !?...
- Cum, tot nu aţi înţeles? Pe scaune, în faţa mea, să vă văd eu!...
- !?...
- A, bineînţeles, puteţi ieşi la ţigară, dar pe rând...

După trei ore, sună telefonul şi doamna împinse buzele în microfon:
- Domnul Rotaru, la ghişeul numărul doi, vă rog!
Auzeam şi fără microfon, doar eram în faţa ei!

 ***

După încă cinci minute de completat la acte, ne-a măsurat din ochi pe amândoi, a coborât puţin ochelarii şi a rostit solemn:
-  Eu îţi semnez mătăluţă dosarul, dar promiţi că plăteşti la timp şi că dai toţi banii înapoi?

Am promis, am plecat, am râs amândoi de nervi în faţa băncii, am plătit la timp şi, într-un final, am dat înapoi toţi banii.

Aşa suntem noi, oameni de cuvânt!

***

P.S. Big Brother Google is watching!
Reclamele de după fiecare postare sunt legate strict de conţinutul articolului.

Băieţii ăştia de la Google ştiu meserie, nu glumă!