joi, 28 iulie 2011

La coşărci

Iar vă stresez cu întâmplări din viaţa de zi cu zi, n-am alte subiecte mai interesante.

Cel mai tare o stresez pe nevastă-mea, discretă cum o ştiţi, de fiecare dată când mă citeşte i se face pielea de găină ca Andrei.
Adică o dată pe lună - aşa-i trebuie!

Şi subiecte cât de cât interesante ar mai fi, dar parcă poţi fura aşa în neştire?
Un băiat simpatic îşi face de cap prin Iaşi, Hugh Hefner mi-a stricat recordul de trei secunde şi - surpriză! plângi mătuşă - fregata a avut destulă motorină de-a ajuns înapoi în ţară.

***

Cu sentimente mixte de uimire, neîncredere şi fericire vă anunţ că s-au tot fost ca la vreo 9 ani de când subsemnatul s-a aşezat la casa lui.
Nu chiar deodată la casa lui c-a mai durat vreo 2 ani, dar aşa e vorba din popor când te iei cu o femeie.

Ca nişte părinţi responsabili ce suntem, am aşteptat să dispară copchilul după colţul casei, am urcat repede în maşină şi tuleo! - am dispărut într-un nor de praf pe uliţă la vale.
Noroc de praf că n-am observat cum urla copchilul din urmă, ne-ar fi stricat toată seara!

***

Mergem la terasa noastră - goală, ne aşezăm la masa noastră - întuneric beznă, dăm să comandăm - nici o poftă - şi deodată mi se aprinde un beculeţ.
Hai mai bine la Corso!

Dar nu e scump? Nu e cocălăreală? Mai prindem locuri?
Femeie, azi e ziua noastră, mai contează? Hai să facem o nebunie!

Ne ridicăm de la masă, ospătăriţa dă să zică ceva, că cum adică, ce nu vă place, dar noi hotărâţi.

***

De când au apărut cocalarii în Iaşi, au apărut şi terase specializate.
Au scaune împletite cu schepsis şi pernuţă, te trânteşti în ele ca-ntr-o coşarcă de căruţă, dai din cap la hausăreala dată la maxim să nu fie nevoie de conversaţie şi te uiţi la piţipoance plescăind din guma de mestecat.

De când am dat 40.000 de lei pe un cappuccino la Corso pe vremea când aveam salariu de 500.000, rămăseserăm cu ideea coşărcilor în cap când venea vorba de terasa asta.
Când colo - surpriză! plângi Securisto, dacă tot mi-ai umplut capul de Corso pe Twitter - ce să vezi?

***


Cappuccino e tot 4 lei - la fel ca acum 11 ani!
În afară de citronadă - care e un fel de apă cu hellas amestecat cu sare de lămâie - puteţi comanda orice!

Cocalarii sunt în vacanţă - au rămas doar piţipoancele care nu ştie să meargă pe tocuri!
Locaţia e superbă, gazonul e la fel de bine îngrijit ca la mine acasă - glumesc desigur!

Ne-am simţit atât de bine încât am lăsat DOI LEI bacşiş, o avere!

***

P.S. Reclama nu e gratuită, rog patronul terasei Corso să trimită banii aici!
Daddy needs his own domain!

10 comentarii:

  1. Saraca Laura! Grabiti s-o stergeti, ati uitat ca nu-i surd copchilul!
    Propunere de cadou aniversar: masina electrica ( am auzit ca-i silentioasa).
    Din partea mea urari de la multi ani!

    RăspundețiȘtergere
  2. @Ela: Laura e saraca? La noi nu se gandeste nimeni... Am bani doar de masina electrica de barbierit. Multam de urari!

    RăspundețiȘtergere
  3. Multi, multi ani de acu' incolo sa adunati impreuna!

    RăspundețiȘtergere
  4. Cealaltă Ancuţă28 iulie 2011 la 20:02

    Recomand la Corso, din toată inima, bruschetele. Sunt minunate. :D

    RăspundețiȘtergere
  5. Ai facut vreodata o nebunie atat de mare incat sa nu poti s-o povestesti? Care? ;)

    Multi ani impreuna, fericiti!

    RăspundețiȘtergere
  6. ooo, sunteți la căsătoria de lut / răchită. Felicitări și mulți ani fericiți de acum încolo! Vă trimit virtual o „tortuță” de lut, să vă aducă noroc și o inimă de ciocolată (dacă tot e dezmăț, s-o faceți lată :D). Le găsiți agățate mai jos :)

    În final, vă las o inspirație de seară, dorindu-vă să aveți cât mai multe momente „Ghost” ;)
    http://www.youtube.com/watch?v=HvyCMgAajqk&feature=related

    O seară minunată!

    Cadourile agățate:
    http://dl.dropbox.com/u/27784322/testoasa%20lut.jpg
    http://dl.dropbox.com/u/27784322/inima%20de%20ciocolata.jpg

    RăspundețiȘtergere
  7. Happy Aniversary! Multi ani inainte...cu tupeu!:))

    RăspundețiȘtergere
  8. @Cristi: multumim, dar sa stii ca nu ne grabim. Sa adunam, dar mai incetisor, asa.
    @Isis: asta e paradox, eu nu pot s-o povestesc, dar tu vrei s-o impartasesc... Acuma sincer, sotia mea nu e genul sa faca nebunii, eu nici atat. Va povestesc tot, tot, tot.
    @Dana: hmm, yummy. Apetisant, multumim si de dedicatie!
    @Alice: multam, intradevar ai nevoie de mult tupeu sa continui...

    RăspundețiȘtergere
  9. Si eu care credeam ca inca e scump sa mergi la Corso...O sa trec si eu pe acolo, sa ma simt ca un extraterestru intre pitipoance :P

    RăspundețiȘtergere
  10. @Adina: ieftin ca braga! Incerci bruschetele pentru mine, daca tot le-a recomandat calduros @Ancuta (pe care am sarit-o din greseala la raspunsuri, dar promit ca nu se mai intampla).

    RăspundețiȘtergere