Iute ca gândul

Fumam liniştit în faţa blocului, bucuros că am rămas singur şi că nu mai trebuie să car copchilul în braţe prin parc, când deodată mă îmbrânceşte unu' dintr-o parte.
Mă repliez din reflex în poziţia Cocor, cu mâinile ridicate şi un picior atârnat în aer ca-n filmul "Karate kid", dar nu reuşesc să dau cu ochii de atacator.

O fi vreun ninja, îmi zic, arunc ţigara din mână şi mă aplec pregătit să mă feresc de steluţele ucigaşe, înmuiate în otravă.
De jos mă privea fioros Melcu', deci mă relaxez cât de cât şi i-o iau înainte:

- Ce-ai, bre, nu ţi-e bine? S-a umflat orezu'-n tine?
- Eu, în locul tău, aş avea grijă pe unde merg! - nu se lăsă nici el mai prejos.

- Păi, stăteam, de la ce te-ai luat? - întreb nedumerit.
- Stăteai pe dracu'! - mă persiflă animalu'. Te legănai de pe-un picior pe altul ca o raţă...

- Bine, bine, scuze... Unde te grăbeşti aşa?
- Emigrez...

- Aha! - nici ţie nu-ţi mai place de băse?
- Ei, căcat! Emigrez în ţările calde.

- De ce, dragul meu?
- De frig, acuşi vine iarna.

- Care-acuşi, bre? Abia se termină luna mai...
- Azi eşti idiot, amice! Tu îţi dai seama cât îmi ia mie până acolo? Abia ajung în colţ la Anica până dimineaţă.

- Da! Decât ni'ca, e bună şi Anica! Te duc eu vreo 50 de metri dacă vrei.
- Mai bine nu. Vine şi nevastă-mea din spate cu copchii, nu mă mai prinde din urmă vreo 2 luni dacă iau aşa avans...

Am lăsat drumeţul cu drumul, devenise destul de stresat să nu-l ajungă femeia din urmă.
Iar nu mai scăpa de gura ei...