Când lacrimi curgeau şiroaie pe faţă

Cristina stătea în cadă de o oră, ghemuită cu picioarele la piept, cu lacrimi curgându-i şiroaie pe faţă, frecându-şi încontinuu mâinile încreţite de apă.

"Am nevoie de Andrei, să stea lângă mine şi să mă strângă în braţe, să-mi vorbească ca întotdeauna despre toate prostiile ce-i trec prin cap, numai ca să mă liniştească. Doamne Dumnezeule, ce noroc am avut că mama nu era acasă, nu m-am gândit deloc la ea. Cum să apar în halul ăsta la uşă? Până şi tata era să facă atac de cord, noroc de omul ăsta că l-a prins la timp în braţe. Tocmai ce se mai liniştise puţin, de mă îndepărtasem de el cât de cât, şi reacţia lui reflexă de panică mi l-a împins din nou adânc în suflet, brusc şi fără nici un avertisment. Am rămas înlemnită, ca o stană de piatră, în timp ce tata zăcea leşinat în braţele lui. Nu mă putem concentra decât asupra fricii ce pusese stăpânire pe el, parcă nu mai conta nimic altceva în jur. M-o fi văzut că am rămas în pragul uşii cât timp şi-a revenit tata şi s-a apropiat de mine, încercând din răsputeri să rămână calm. Când m-a atins, am simţit că mă arde pe dinăuntru, că toată fiinţa lui vrea să mă absoarbă dintr-o dată. Nu mai semăna a greaţă ci a grijă, de data asta am simţit că răspund atacului, nici măcar nu mai doream să mă împotrivesc. N-a durat mult, dar mie mi s-a părut că a trecut o veşnicie. M-am trezit că îl mângâi pe piept, palmele îmi ardeau, mintea mi-o luase razna şi parcă trăgeam din el toată răutatea şi nimicnicia lumii. Săracul dobitoc, ce-o fi crezut când am leşinat şi eu? A fost un leşin conştient, mai mult o sfârşeală fizică. Abia la baie am cedat psihic, din oglindă mă privea o altă persoană, cu părul şaten, cu sprâncenele nepensate şi cu ten curat dar alb. Am plecat blondă de acasă, acum arăt de parcă nu m-aş fi vopsit niciodată. De vopsit ca de vopsit, dar părul de sub braţ, de pe picioare, dintre picioare? Mi-au tremurat mâinile când m-am epilat. Nu ştiu de ce mai plâng ca proasta acum, mai ales că mi-a dispărut cicatricea de pe mână din copilărie, de când am trecut peste ea cu fierul de călcat... Ce e în neregulă cu mine?"

***

Stăteau şi se uitau unul la altul, fără să scoată o vorbă, încercând să nu se mai gândească la ce s-a întâmplat. Înfipt în fotoliu, Radu parcă zbura, complet eliberat de când Cristina îşi înfipsese mâinile în pieptul lui. Nu mai simţea chingile ce îi strângeau plămânii de fiecare dată când inspira. Nici măcar gura nevestei nu îl convinsese să meargă la doctor.

- Pot folosi telefonul dumneavoastră? - sparse el tăcerea în mod nefiresc. Trebuie să anunţ la serviciu că întârzii.

- Vedeţi pe hol la intrare...

Va urma.