Una dintre cele mai mari invenţii ale omenirii e legănatul copilului pentru a-l adormi.
Teoretic, procedura pare extrem de simplă: îţi aşezi o pernuţă pe picioare, trânteşti copilul cu capul în pernă şi începi să dai stânga-dreapta din picioare.
Practic, e mult mai complicat de atât şi, cu proverbiala mea bunăvoinţă, în urma apariţiei unor proaspeţi tătici printre noi, m-am decis să vă ofer nişte sfaturi.
În primul rând, e binecunoscut faptul că nu s-a descoperit încă un copil care să şi vrea să doarmă!
Nu contează că îi e somn, el n-o să vrea nici în ruptul capului să stea trântit la locul lui, unde l-aţi aşezat voi. Prima greşeală, pe care o face orice începător, e să cedaţi la zbaterile şi urletele copilului, amânând legănatul pentru mai târziu. Voi simţiţi că e rupt de somn, vedeţi că abia îşi ţine ochii deschişi, dar vi se face milă de el, micuţul, şi îl mai plimbaţi vreo cinci minute cu gândul să-l liniştiţi.
Greşit, complet eronat!
Copilul vă citeşte slăbiciunea încă din prima lună de viaţă! Dacă v-aţi închipuit că săracul copilaş urla mult prea tare la început, să vedeţi voi cum urlă după încă zece-cinşpe minute de oboseală acumulată...
Ca nişte tătici fără experienţă ce sunteţi, încercaţi marea cu sarea: liniştiţi copilul cu vorba bună, îi cântaţi un cântecel sau îl mai luaţi de pe pernă în braţe câte o secundă.
Singura soluţie e să-l lăsaţi să urle până se plictiseşte, strângându-l tare de picioare cu mâinile şi baleind perna cât puteţi de rapid.
Aşezaţi copilul într-o poziţie cât mai confortabilă... pentru voi!
Dacă nu vreţi să faceţi lombosciatică din pricina legănatului sau, mai rău, să aveţi dureri de noadă în cocis de fiecare dată când staţi în fund, eu vă recomand din toată inima să vă sprijiniţi spatele cu o pernă fixată în plan vertical de tăblia patului.
Oricâtă flexibilitate aţi avea din abdomen - cu siguranţă net superioară faţă de flexibilitatea mea, care e obturată de oasele din burtă şi de mărimea pătrăţelelor de grăsime, la care am muncit enorm să le am poziţionate senzual, gen Peter Andre - deci, oricât de flexibili aţi fi, e destul de naşpa să daţi din picioare şi să vă menţineţi echilibrul, eventual cu mâinile îndreptate drept ancore, spre spate.
Perfectă pentru voi e poziţia copilului cu capul la (mă scuzaţi) jumătatea labei piciorului dumneavoastră (mă scuzaţi din nou), cu trunchiul aşezat perfect peste tibii şi, eventual, cu un picioruş mititel aruncat peste genunchiul vostru. Miloşi cum sunteţi, veţi crede că stă naşpa cu coloana, să nu cumva să aibă copilul probleme mai târziu, dar vă asigur că nu e aşa: stă naşpa, într-adevăr, însă nu-l va afecta pe viitor! Cred...
În timpul legănatului, copilul poate devia de la poziţia corectă spre poziţia banană (încovoiat cu capul îndreptat în jos după capătul pernei, cu burta în sus şi cu picioarele în jos, între genunchii dumneavoastră) sau spre poziţia covată (cu corpul aşezat la orizontală pe pat şi cu picioarele voastre mişcând direct pe urechiuşe perna ridicată în sus pe laterale).
Nu vă lăsaţi înşelaţi, copilul nu stă nici mai comod ca înainte şi nici nu va adormi mai rapid! Ajustaţi necontenit poziţia copilului! Deranjaţi-l fără milă...
Când simţiţi că nu mai rezistaţi, încercaţi un stimul extern sau poziţia de forţă!
Există momente în viaţa oricărui părinte în care copilul stă cu ochii deschişi, beliţi tâmp spre tavan şi nu adoarme oricât de mult aţi încerca voi, cu schimbări de ritm, cu cântecele sau cu mai ştiu eu ce, să-l faceţi să închidă lămpile.
Corpul vostru nu va rezista prea mult la mişcările din timpul legănatului: picioarele se vor muia, mâinile vor începe să tremure, dinţii vor scrâşni ca roţile trenului, o stare generală de nervi şi de panică se va instaura în voi. Veţi simţi nevoia să fumaţi sau să vă apucaţi (din nou) de fumat, veţi avea impulsul să injuraţi sau să altoiţi copilul ori nevasta, veţi avea tendinţe sinucigaşe şi aşa mai departe.
Primul stimul extern ar fi amintirile din copilărie. Luaţi cea mai frumoasă zi din viaţa voastră, închideţi ochii şi începeţi rememorarea. În caz că nu aţi fost niciodată fericiţi în viaţă, şi sincer cred că sunt şanse mari să fie aşa dacă aţi ajuns să citiţi blogul ăsta, aţi putea să vă închipuiţi cam cum ar putea arăta o asemenea zi frumoasă. Timpul trece mai uşor şi starea voastră de linişte se va transmite copilului.
Al doilea stimul extern ar fi senzaţiile tari. La mine, merge cel mai bine să mă trântesc brusc cu ceafa în perete. Zgomot prea mare nu fac pentru că peretele nu e de rigips, durerea de nesuportat înăbuşă din faşă toate celelalte reacţii secundare de la legănat, în fine, mai rezist vreo zece minute cu legănatul. Voi puteţi folosi alte metode, în funcţie de dereglările psihice masochiste de care suferiţi: trasul de păr, muşcatul de antebraţ, ruptul degetului arătător şi aşa mai departe.
Poziţia de forţă e apanajul celor experimentaţi, chiar sunt momente în care nici mie nu-mi reuşeşte. Ideea e să ţineţi copilul cu faţa în sus, în aşa fel încât capul lui să baleieze în continuu contratimp cu perna, tot timpul în direcţia contrară mişcării picioarelor voastre. Se obţine astfel efectul de KO din box, când un croşeu bine ţintit în barba adversarului îi trimite capul acestuia într-o mişcare continuă stânga-dreapta, preţ de vreo câteva fracţiuni de secunde. Cu poziţia de forţă, KO îl faceţi şi pe copilaş în maxim două minute. Nu-l va afecta pe viitor! Cred...
Finalizarea legănatului poate reprezenta un nou început dacă nu citiţi bine semnalele specifice!
Când eram începător, nu de puţine ori am făcut greşeala să scot prea devreme picioarele de sub pernă sau să mut copilul de timpuriu în pătuţul lui.
Aici nu vă pot da prea multe sfaturi. Fiecare copil e diferit. Numai experienţa vă poate ajuta să vă daţi seama dacă a adormit lemn sau doar se face că doarme, ca să aibă motiv să urle din nou şi să se trezească de tot.
Un lucru e sigur: cinci minute de legănat în plus, pentru siguranţă, sunt de preferat unei noi sesiuni de cel puţin o jumătate de oră.
La final...
Mă gândesc foarte serios să cer şi eu bani ca Zoso pentru asemenea tutoriale, izvorâte direct din experienţa mea de viaţă. Mai am două idei în cap şi se plictisesc singure...
Oricum, dacă doriţi să exersaţi practic cunoştinţele acumulate după ce aţi aprofundat partea teoretică din acest tutorial, e suficient să vă apropiaţi de faţa copilului adormit şi să urlaţi cât puteţi de tare.
Ce?! El nu vă face vouă la fel când îl apucă pandaliile în mijlocul nopţii?! Nu-l va afecta pe viitor! Cred...
P.S. Sunt perfect conştient că nu e bine pentru copil să fie legănat de trei-patru ori pe zi, cu toate organele interne zburdând necontrolat prin corp, dar exact pentru asta sunt părinţii: să te înveţe de mic că în viaţă ţi se vor întâmpla multe lucruri care nu-ţi vor face bine...
***
