Când iubesc eu România?

Cam tot timpul...

Dar în special când intru tare adânc în budă şi se găseşte un rumân disponibil să mă scoată din rahat cu mâinile goale, fără furtun de apă la dispoziţie.

Exemplificare de la Kusturica cetire, pe la min 1:51 devine interesant.



***

Mă grăbeam spre aeroportul din Bacău, că la noi la Ieşi nu s-au inventat cursele internaţionale low-cost.
Ceasul rău, pisica alba-neagra, am făcut pană pe faţă.

Mă uit în stânga, mă uit în dreapta şi da, îmi confirm că eram singur în maşină...
La mine acasă nevastă-mea schimbă becurile, pentru clanţe apelez la Cumătrul cel Alb, cât timp Cumătrul cel Mare e ocupat cu codăitul câinelui.

Chelu nu ştie să facă nici el nimic, dar lumea ne înţelege pe amândoi.

După un sfert de oră, am renunţat să încerc să slăbesc prezoanele, mi-am zis că or fi ruginite de s-au blocat aşa de tare...
Juma' de oră m-am uitat de tâmpit la cric şi într-un final am reuşit cu măiestrie să-l blochez sub maşină într-o poziţie oblică.

Maşina stătea tot pe jantă când un înger din ceruri a oprit în dreptul meu merţanul la mâna a doua, generaţie '80.
Cu cricul lui a scos cricul meu, cu mâinile lui a scos prezoanele mele, cu îndemânarea lui a montat roata mea de rezervă - totul a durat maxim trei minute.

Problema mare era că şi roata de rezervă avea pană.
Îngeraşul mă duce până la vulcanizare cu merţul personal, ne băgăm ca nesimţiţii în faţă, domnul "Da' n-ai încredere în mine că te ţine toată viaţa?"  bagă petec la roată şi toată lumea e fericită.

Înaripatu' e consătean cu mine, eu nu-l ştiam că-s venetic, n-a vrut nici măcar ăia 50 de RON şpagă, bine c-am avut de motorină dus-întors.
Atâta doar că mi-a făcut cu ochiul la plecare, sper că nu are altfel de gânduri şi porniri.

Recunosc că la un moment dat m-aş fi culcat cu el, numai să mă rezolve.

***

P.S. Mii de scuze vecinilor de blogroll că n-am mai trecut pe la ei, promit să revin în forţă zilele astea.

- Da' timp de diacritice ai, nu?
- Păi dacă aşa v-am obişnuit...