Cumătrul cel bogat

Pare cam greu de crezut, dar cumătrul cel bogat al Cumătrului cel Mare nu sunt eu.
Cu toate că se zice că stau pe un munte de bani, l-aş compara pe-al meu cu Vârful Moldoveanu iar pe al celuilalt cumătru cu Everest-ul.

Atâta bănet vine cu o oarecare prestanţă, parpalac de firmă, pantaloni de cumătru cu cămaşă încorporată, casă de vacanţă cu telecomandă la poartă şi, ca să întregesc imaginea, elocvenţă întărită cu accent de prezentator TV.

Ca să nu existe neclarităţi, vorbeam de celălalt cumătru şi evidenţiam diferenţele dintre noi.

Din când în când, la ocazii speciale, cumătrul cel bogat era nevoit să coboare din sferele înalte ca să-şi viziteze finuţul, ba pe la blocul de garsoniere, ba pe la ţară la subsemnatul.

Era întuneric beznă pe scările blocului şi, exact în momentul în care dădu de lumină, îi sări în faţă o arătare buhăită, în capot şi şlapi, mirosind puternic a alcool şi transpiraţie:

- Domnu', domnu', e duminică seara sau luni dimineaţa? Tre' să meargă al meu la serviciu şi mă bate dacă-l trezesc degeaba.
- Stimată doamnă, este duminică seara, răspunse politicos cumătrul cel bogat. Dacă-mi permiteţi, sugestia mea ar fi să urmaţi exemplul soţului şi să vă odihniţi.

Nu vom şti niciodată dacă bazdachina a înţeles ceva, dar ochii mari şi gura căscată sugerau dragoste la prima vedere.