La scăldat

Erau puţine distracţii pe vremea lui Ceaşcă, şi de aceea, vara, ştrandul din centrul civic, în spatele Palatului Culturii, era supraaglomerat.
Salvamari nu erau, de închiriat colac nu aveai de unde, apa nu conţinea decât puţin clor (n-avea substanţa ce colorează pipilica în albastru) şi era schimbată o dată la două săptămâni, dar distracţia era maximă.

Nicu Roşu Rusu era vecin cu Ion Florea în centrul civic, la casele fără apă curentă, gaz, canalizare şi uneori fără curent electric, din spatele blocurilor de 10 etaje.

O dată la două zile, pe la 2 noaptea, Nicu lua balia plină de rufe în spate şi săpunul de casă în mână, intra prin spărtura din gard ascunsă de boscheţi, se aşeza tacticos pe marginea bazinului pentru copii, îşi sufleca mâinile şi se apuca de spălat.
Spălatul rufelor nu dura mai mult de o oră, problema era că la întoarcere balia plină de rufe ude era mai greu de introdus prin gard.

Spre deosebire de alte căsnicii, la familia Roşu Rusu întinsul rufelor pica în atribuţiile soţiei.

Furăciune de la cumătrul meu alb.