Ghiţă Foca

Încă nu apăruseră instalaţiile de nocturnă pe stadioanele comunale.
Pe înserat, băieţii din cotul Complexului lăsau fotbalul pentru alte distracţii ieftine.

Legau o sârmă de-a latul trotuarului - între gard şi copacul de pe marginea şanţului - şi se aşezau peste drum, aparent dezinteresaţi de babele ce făceau cunoştiinţă cu asfaltul, încercând din răsputeri să nu pufnească în râs.

Moş Ghiţă Foca, tatăl lui Draga, era paznic la C.A.P. şi se ducea la păzit în fiecare seară, şontâc-şontâc, cu bâta din dotare.
Se învăţase cu băieţii, le repera întotdeauna dispozitivul pipăind ca orbul cu toiagul înainte.

Ghiţă Foca era puţin grăbit în seara aceea, luă din plin sârma legată la nivelul gâtului, iar cotul nu reuşi să-i atenueze contactul capului cu solul.
Plin de sânge şi praf, înjura şi încerca să se ridice, sprijinindu-se de toiag.

Ce se gândi Cristi Macovei? - se ridică din şanţ şi fugi repede înspre el:


- Moş Ghiţă, moş Ghiţă, ai păţit ceva?

A fost prima oară când băieţii nu s-au mai putut abţine, un hohot colectiv de râs răsună până în centrul satului când Ghiţă Foca găsi puterea să-i altoiască două bâte pe spinare...