Maria şi Tică Hatman

Maria şi Tică Hatman erau oameni de lume, satul nu îşi mai amintea ultima oară când au lipsit din crâşma lui Ciobanu sau ultima oară când nu i-au văzut împreună.
Stăteau tot timpul singuri la masă, beau cot la cot, frăţeşte, neuitând vreodată să ciocnească zgomotos paharele şi să-şi ureze unul altuia mulţi ani, sănătate şi fericire.

Nu mişca nimic în crâşmă fără să fie observat de soţii Hatman. Tică iniţia întotdeauna discuţii zgomotoase din frânturi auzite pe la mesele vecine. Maria vorbea doar în şoaptă şi doar cu soţul său, dar mai zâmbea din când în când şi spre ceilalţi meseni.

Când nu aveau destui bani sau depăşeau limita pe caietul de câră, luau băutura de acasă şi cereau doar două pahare. Poate nu le plăcea să stea acasă pe întuneric, curentul electric le fusese tăiat cu vreo 5 ani în urmă.

In ziua aceea, Maria se depăşise pe sine. Spălase toate vasele în ceaunul mare de mămăliga cu apa încălzită pe cuptioraş.
Târziu în noapte, cu băutura în cap, Tică s-a trezit flămând şi s-a apucat să mănânce din ceaunul de lături.
Mestecând la cârpa cu care spălase Maria, începu să urle:
- Marie în crucea mă-tii, n-ai fiert bine carnea!

Furată de la cumătrul cel alb.