vineri, 16 decembrie 2011

Doi

Sursă foto
Dacă aş fi sigur că scap basma curată, i-aş împuşca fără milă pe toţi cei care ţin câte doi câini în casă, i-aş rezolva cu mitraliera mea de colecţie, bine ascunsă în fosă, sub pufoaică.

Consider că asta e dovada supremă de egoism, tu să primeşti porţie dublă de iubire canină şi să oferi abia la jumătate.

Ăia doi, în momentele în care nu mai au chef să se bată, se dau peste cap în giumbuşlucuri sincronizate, care mai de care mai disperat după afecţiunea animalului biped, poate-poate dă cel de sus şi primesc măcar o mângâiere pe grumaz sau o repriză de ţinut în braţe.



Dai tu de la tine, aşa mărinimos cum te crezi, şi îl fericeşti pe unul dintre ei cu un binemeritat masaj sub burtică, dar eşti prea bou să observi că pe celălalt îl doare! Are şi el sentimente, alea-s lacrimi, bă idiotule, nu îi mai băga degeaba antibiotic în ochi! Să nu-mi spui că nu faci diferenţe între ei, imposibil să nu ai un favorit.

Recunoaşte, tăticu', că eşti pe interes, că faci tot posibilul să sincronizezi scosul câinilor afară cu dusul gunoiului. Ai idee ce miros fin au fiinţele alea? Le-ai nenorocit plimbarea cu săculeţul tău plin de maţe de peşte. După atâta aşteptare, ştii ce se întâmplă? În loc să-l laşi să zburde fericit printre miasmele lăsate de ceilalţi căţeluşi scumpei, îl forţezi să-l aştepte pe celălalt până îşi rezolvă eterna problemă cu constipaţia.

Toate căcaturile astea se adună şi la sfârşitul anului cei doi îi scriu cam aceeaşi scrisoare lui Moş Crăciun:
"Moşule, ce tânăr eşti, te anunţ că am fost cuminte tot anul. Te rog să-mi aduci mie un os şi lui un hingher c-o injecţie letală. Hai cu eutanasierea!"

P.S. Acum îmi dau seama cât de tâmpit sunt!
Cum dracu' am acceptat eu propunerea soţiei de a mai face un copil?! Cu ce-au greşit săracii?

P.P.S. Cumpăr pistol la negru. Accept variante, schimb cu mitralieră.
Mă chinui de două zile să mă sinucid cu mitraliera.
***

13 comentarii:

  1. Tu compari cainii cu copii? Sau nu am baut eu cafeaua suficient de tare incat unicul meu neuron de blonda sa inteleaga mesajul ascuns al postarii de azi.
    Nu de altceva, dar la mama acasa am crescut cu 2 caini (si cand zic casa sa se citeasca apartament la bloc) - deci stiu cum e.
    La mine acasa am un singur copil.
    Mi-as cumpara doi caini insa...

    RăspundețiȘtergere
  2. @Diana: oh shit, m-ai prins. Si eu care speram sa inceapa trollingul...
    Daca tot esti interesata, dau catel politicos la schimb cu pistol la negru.

    RăspundețiȘtergere
  3. Cred ca de banii care i-ai baga ca sa trimiti cainele in Austria, iti iei 2 arme de foc decente, vopsite la comanda, negru sau roz-bonibon cu ciocolata...

    RăspundețiȘtergere
  4. @Diana: sa-mi fie iertata indrazneala, plata transportului se face ramburs!

    RăspundețiȘtergere
  5. Inteleg...Ei, atunci poti incerca o trampa cu Bill Gates. Din cate stiu e pasionat de opere de caritate, salvarea de vieti... Cainele e negru? Poate trece drept somalez?

    RăspundețiȘtergere
  6. @Diana: l-am tapat deja de vreo doua milioane. E mic, negru ca smoala si linge politicos manuta stapanului. Din pacate, poate trece cel mult drept Emil Boc.

    RăspundețiȘtergere
  7. Emil Boc zici, hmmm...
    Atunci da-l pe mana oricarui cetatean de pe ulitza, asta dupa ce faci si prezentarile aferente. Sunt sigura ca problema va dispare de la sine...
    Cat priveste celalalt aspect, sa inteleg ca se impun felicitari? Sau doar trebuie sa iti urez spor? :D

    P.S. Promit ca azi nu mai scriu nimic. Deja ai prea multe comentarii.

    RăspundețiȘtergere
  8. @Diana: spor am avut, dupa cum vezi, felicitari am primit deja. Multumesc oricum. Eu voiam sa dispara stapanii, nu saracii patrupezi.
    P.S. Pariu ca nu te poti abtine?

    RăspundețiȘtergere
  9. Din bucata mea de paine,
    Am crescut...
    P.S Mai e putin.
    Putin + 40 = Fericire

    RăspundețiȘtergere
  10. Articolul asta l-ai scris pt. paragraful de dupa P.S. Cel putin in privinta copiilor iti dau dreptate,fiind eu o mama denaturata de doi baieti.Tiganii au o vorba "al mai mic, al mai drag,pana i-am crescut pa toti" si romanul o are pe aia cu "ti-a cazut tronul" adresata copilului mai mare.
    Peste 2-3 saptamani ai sa constati subid cat de mare e Laura,care acum e atat de mica!Si timpul si asa putin pe care ti-l petreceai cu ea se va injumatati,asta in cel mai bun caz!

    RăspundețiȘtergere
  11. @Ela: da, te pricepi de minune sa ma incurajezi. Multumesc, Ela!

    RăspundețiȘtergere
  12. @Adina: numai poza? E singurul lucru ce nu-mi apartine :)

    RăspundețiȘtergere