Liftierul

Pentru că are de unde, firma ne dă crăpelniţă la prânz în fiecare zi lucrătoare.

Avantajul evident e că nu ragi de foame prin birou decât după ora 5.
Dezavantajul e că, vrei, nu vrei, dai nas în nas cu toţi colegii la masa de prânz.

Nu, să nu credeţi că sunt antisocial, dimpotrivă!
Pur şi simplu îmi repugnă socializarea cu gura plină în jurul meselor aliniate ca la praznic.

Aşa că iau masa doar cu colegu', mâna mea dreaptă.
În cazul în care nu prindem o masă liberă, dăm de la noi şi ne aşezăm lângă alţi colegi.

***

Azi am împins răbdător tava, am plătit desertul şi am aruncat o privire de ansamblu în cantina aproape goală.
Hopa! - Petrică al meu, băiat bun, era singur-singurel la masă.

Mă aşez lângă el explicându-i că i-am făcut o mare favoare, vine şi colegu' - se aşează şi el.
Politicos ca întotdeauna, Petrică ne mulţumeşte sincer, ne mărturiseşte că e o mare onoare pentru el, ne aşteaptă să terminăm de mâncat şi apoi ne ridicăm în ordine de la masă.

***

În ordinea corectă, bineînţeles! Adică Petrică în urma noastră...
Ajung la lift - surpriză! - Petrică e acum în faţa noastră!

- Am chemat liftul pentru voi, se scuză el timid.

Mârâim în barbă un "mulţumesc" fugar, vine liftul, intrăm în el şi - din nou surpriză! - Petrică intră imediat după noi.
Ne uităm unul la altul dezorientaţi de tupeul lui, dar până să deschid gura să îl înjur vine şi explicaţia:

- Păi, cine o să apese pe butoane? Doar nu era să vă las pe voi!

Nu ştiu ce părere aveţi voi, dar eu cred că Petrică ăsta are un viitor frumos în firmă...

***

P.S. La cererea expresă a telespectatorilor, l-am băgat înapoi pe onorabil în blogroll. Cu scuzele de rigoare pentru îndrăzneala de care am dat dovadă, bineînţeles!