Visul unei nopţi de vară

Eram în vacanţa de vară de dinainte de-a şasea şi începusem să observ schimbări ciudate la mine.
Fire de păr răzleţe apăreau prin locuri complet inaccesibile privirii celorlalţi, transpiraţia era abundentă şi cam urât mirositoare, o nelinişte neostoită şi de neînţeles îmi măcina gândurile iar fetele mă speriau doar uitându-se înspre mine.

Pe vremea aceea, singurul mediu de informare îl găseai în romanele lui Rebreanu (două fragmente în "Ion", unul în "Răscoala"), iar la televizor te puteai delecta cu scenele fierbinţi din "Casablanca", baletul operei române şi atletismul feminin văzut la ruşi.

La noi acasă, emisiunea "Tezaur folcloric" nu trezea un interes deosebit, dar noi, copiii, trebuia să fim foarte atenţi să nu ne luăm palme după ceafă dacă făceam gălăgie în timp ce cânta Sofia Vicoveanca.
Ca la un semnal, toata lumea înceta activităţile cotidiene (tata - împletitul, mama - călcatul iar noi - urlatul) şi înfingeam instinctiv ochii în televizor.
Mare lucru nu înţelegeam din Sofia Vicoveanca, însă m-au impresionat întotdeauna vocea puternică, postura semeaţă, mărgelele şi ochii săi blânzi.

Sofia intră deodată în cameră în timp ce citeam Cireşarii şi mă strânse în braţe ca în scena finală din Casablanca, doar că se inversaseră puţin rolurile.
M-am trezit imediat din somn leoarcă de sudoare, tremurând fără să mă pot abţine, simţind ceva neobişnuit jos şi cu un sentiment intens de vină incestuoasă.

Devenisem adolescent...