Dudu

Dudu era un copil simpatic şi vioi, suferea doar de o combinaţie ciudată de uşoară debilitate, paranoia şi schizofrenie.
Statul român era destul de darnic cu el, dar alocaţia lunară primită de mama lui Dudu presupunea să te prezinţi periodic la reevaluare în faţa unei comisii de specialitate.

Aşa că Dudu şi mama lui urcară dis-de-dimineaţă în personalul de Dorohoi şi ajunseră printre primii la Spitalul de Psihiatrie din Iaşi.
După trei ore de aşteptare în faţa cabinetului, Dudu începu să dea semne de nelinişte.

Înăuntru, telefonul suna încontinuu, dar membrii comisiei erau prea ocupaţi să răspundă.
Dudu nu mai rezistă, deschise uşa izbind-o cât colo şi urlă spre comisie:

- Măi, voi sunteţi nebuni? Răspundeţi dracului odată la telefon!

Diagnosticul psihiatric poate fi câteodată floare la ureche, comisia îi puse ştampila pe acte fără nici o altă evaluare.
Pe de altă parte, o fi avut şi Dudu dreptate, rar mi-a fost dat să aud de vreun medic psihiatru ajuns la vârsta a doua cu mintea întreagă.

Totuşi, se pare că s-au cam înşelat în privinta lui Dudu, ia uitaţi-vă unde a ajuns!

Furăciune de la Cumătrul cel Mare.