Maria lu' Ghiţă Tataru

Maria lu' Ghiţă Tataru urcase în căruţă din două motive: ploaia şi graba de a ajunge la bărbat.

Ploua de patru zile pe un frig ce îţi îngheţa oasele şi gropile drumului pietruit dinspre Complex erau pline de apă.

Trebuia să ajungă acasă cât mai repede cu carafa de vin luată pe datorie de la Gheorghe Burdea. Sfertul de ţuică rămas de aseară le ajunsese până la pranz.

Ţinea strâns la piept comoara şi mirosul imbietor îi distrăgea atenţia de la drum.

Tot satul ştia groapa din dreptul fântânii, nu prea aveai cum s-o ocoleşti.

Roata din stânga luă din plin marginea abruptă. Maria fu proiectată în lateral cu capul înainte.

Cu o agilitate incredibilă, mâna cu carafa ţâşni spre cer şi piciorul stâng o urmă într-un echer perfect. Restul corpului nu mai putu fi controlat.

Cu faţa plină de sânge, Maria zâmbea fericită în mijlocul şanţului.

Nu vărsase nici o picătură de vin...

Furată de la cumătru' meu alb.