luni, 5 decembrie 2011

Dileme existenţiale

Duminică dimineaţa, camera de cămin de 14 paturi era goală, doar doi rămaşi de planton, aplecaţi asupra tablei de şah, cu Dănilă chibiţ pe margine, molfăind fără interes un dărăb de pâine.
Pierduseră de mult noţiunea timpului, o rocadă sincronizată din păcate perfect peste atacul concertat al pieselor celuilalt dăduse peste cap întreaga strategie de apărare.

În liniştea mormântală puteai auzi parcă gândurile celui prins la înghesuială:
"Doamne, nu-l lăsa să mute calul, nu acum, umple-l de lăcomie şi fă-l să-mi ia nebunul ca să-mi dea timp de contraatac...".
Mâna celuilalt mişca nesigură prin aer, amânând înfiorător deznodământul întregii partide, dar, exact când încordarea ajunsese la paroxism, se auzi ca din neant vocea lui Dănilă:



- Oare cine a inventat pâinea?

A rămas celebru, săracul, pe tot parcursul liceului...

***

Fiind noi în ultimul trimestru de sarcină, simţim nevoia să ne vitaminizăm cu carne de porc prăjită la ceaun în untură şi cu portocale de la birt din sat.
Portocalele nu le dăm prin untură, le servim reci în faţa televizorului.

Nu mai ţiu minte ce rula, dar trebuie să fi fost ceva de doi lei pentru că un gând ciudat nu mă lăsa să mă concentrez.
M-am întors către soţie şi am întrebat-o sincer, privind-o ochi în ochi:

- Draga mea, de unde iau portocalii ăia atâta acid citric?
- Ce te-a apucat, dragul meu?

- Păi, să zicem că-l iau din pământ. Ce, numai câmpul la greci are acid citric? Imposibil să nu avem şi noi acid citric în spatele casei. Şi de unde ştie sămânţa aia de portocal să extragă acidul citric, noi nu putem face asta? Mai că încep să filozofez şi să mă minunez la câtă putere a dat Dumnezeu unei singure seminţe...

- Habar n-am, de un'să ştiu eu? Sună-l pe cumătru-tu! - rânji nevastă-mea cu gura până la urechi.

***

Zis şi făcut, pun mâna pe telefon şi ţâr la cumătru.

- Cumătre, de unde iau portocalii acidul citric?
- Măi om nebun, ştii cât e ceasul?

- Unşpe jumate noaptea. Şi care-i faza?
- Pentru prostii din astea simple mă trezeşti din somn? Acidul citric rezultă din condensarea acetilcoenzimei A cu acid oxalilacetic în prima etapă a ciclului Krebs.

Nici nu şi-a mai luat "La revedere" de la mine, mi-a închis telefonul în nas!
Deştept cumătru mai am, dar e cam nepoliticos câteodată...

***

Chimist de renume mondial, cumătrul meu prepară cidru de casă, un fel de termen pompos pentru vinul de mere.
E impropriu spus cidru de casă, mai corect ar fi că e de apartament.

Borhoteşte blocul ăla mai ceva decât şura bunicilor mei în mijlocul toamnei.

Să ştiţi că totul e natural, cumătrul meu respectă ca la carte procesul tehnologic: dimineaţa şi seara suflă cu un pai ca să agite compoziţia şi apoi se spală pe dinţi să meargă la serviciu sau respectiv la culcare.

P.S. Vând cidru, adaos comercial maxim 5%.
Ofertă limitată!

Livrarea începe de săptămâna viitoare.
***

12 comentarii:

  1. Eu sunt curioasa de la ce vin denumirile de: curcubeu, borcan, spaclu etc. Cine a fost atat de inspirat si de unde pana unde?!

    RăspundețiȘtergere
  2. @Zana: il sun la noapte pe cumatrul meu si revin cu raspunsurile corecte
    @Radu: se vinde cu pipeta ca toate esentele pure, primim doar franci elvetieni. Mai esti interesat?

    RăspundețiȘtergere
  3. Chiar că ai un cumătru deştept, felicitări! Să ţii bine de el :D Procesul tehnologic pare din descrierea ta foarte bine îngrijit şi elaborat; parcă m-aş abona şi eu la 1-2 litri, aşa ca pentru o esenţă pură, dar tare! Îmi trimiţi mireasma pe mail şi compoziţia chimică pe fax? :))

    RăspundețiȘtergere
  4. @Dana: din pacate, trebuie sa mergem pe incredere. Mireasma o primesti o data cu esenta, compozitia chimica e un secret foarte bine tinut. Mai ceva ca la Coca Cola! :)
    Franci elvetieni ai?

    RăspundețiȘtergere
  5. Dacă nu am, schimb! Ce nu fac eu pentru o esenţă? :))

    RăspundețiȘtergere
  6. In Wikipedia scrie ca esti full de acid citric prin curte( ai meri, peri,visini si chiar si conifere-vezi bradutul mic, mic dintre balarii),vecinul cu vaca iti aduce lapte,vin iti mai aduce cumatrul, iar frunze macinate de tutun ai cel putin un cartus de rezerva permanent.
    P.S. Acum sunt chiar ingrijorata pt. tine si familia ta.Cica excesul de acid citric e extreeem de periculos!

    RăspundețiȘtergere
  7. Danila era unu' mic,pistruiat,grasut si cu fata de gaga? Oricum numele mi-e f. cunoscut,cred ca era o celebritate in camin.Faza cu painea e geniala.Imi aduce aminte de finutul tau Robert.

    RăspundețiȘtergere
  8. @Ela #1: cine-a mai stat sa citeasca Wikipedia? Cred ca ai facut o confuzie cu acidul uric, ureea, urinatul, samd.
    P.S. Incep sa-ti dau dreptate, de aia aveam eu aciditate la stomac in ultima vreme. Ma mut!
    @Ela #2: Danila era cel mai grasut dintre noi, avea un fes cu motive florale, aproape nationale. Un baiat genial, dealtfel... Ca si finutul meu!

    RăspundețiȘtergere
  9. @Zana: se vede ca esti noua pe aici. Nu ma tin niciodata de promisiuni :D

    RăspundețiȘtergere