vineri, 26 august 2011

Concediu de odihnă până pe 5 septembrie

Din cauza voastră am nevoie de concediu.

Înainte să-mi trag blog eram o persoană liniştită.
Acum sunt ca două persoane neliniştite.

Ambele persoane din mine dau vina pe voi şi vă bârfesc tot timpul de rău.

***

"Dar de la ce te tot stresezi, dom'le?" - am fost întrebat adesea imediat după inevitabilul "Ce-i ăla bruxism?".
"Arunci în fiecare zi pe blog un text scurt de doi lei, în uichend faci pauză că cică eşti obosit, câteodată mai sari câte o zi lucrătoare şi noi ne chinuim să-ţi comentăm chiar dacă poate nu ne place sau nu ne interesează. A, şi ne mai faci şi aplaudaci, cum adică noi aplaudăm, nu gândim."

OK, hai să vă prezint problemele mele atunci!

***

În fiecare zi mă chinui să vă fie vouă uşor, să nu se streseze copiii mei cu fraze prea lungi, cu exprimări prea complicate, poanta să nu fie prea subtilă ca s-o înţeleagă toţi, inclusiv cei care poate au sărit un paragraf.
Articolul trebuie să curgă mai frumos decât Ozana cea frumos curgătoare şi limpede ca cristalul.

La ce creier îmbâcsit de vârstă am, vă daţi seama cât de greu îmi este să fac treaba asta? Cât de mult timp îmi ia? Zilnic!

***

Din când în când reuşesc să bag un articol de care sunt mândru şi ne râdem (sic!) de el fericiţi o zi întreagă.
Din păcate, a doua zi o petrec în depresie că nu am reuşit să scot ceva şi mai bun.

Cu cât vă place vouă mai mult, cu atât mă stresez eu mai tare!

***

În fiecare seară mă chinuie probleme esenţiale despre ultimul articol postat pe blog.
Mă urmăresc ba câte-o greşeală gramaticală, ba câte-o exprimare greşită, ba vreo glumă potenţial bună dar ratată - până când îmi iau inima în dinţi să intru pe net să corectez şi îmi dau seama că nu e nimic de corectat.

Seara mai merge, dar vă daţi seama ce înseamnă să vânezi greşeli o noapte întreagă în somn?

***

De obicei obsesiile mă năpădesc pe neaşteptate, dar mă lasă şi mai repede.
La câţi unici am pe zi, la ce impact major am avut asupra blogosferei, mare mirarea-mi că mai fac treaba asta cu blogul şi acum.

Totuşi ţin să vă anunţ că entuziasmul de început s-a cam dus.
Nu prea mai trec pe la vecini, în unele zile inspiraţia aia perversă mă ocoleşte...

***

Probleme esenţiale mai am, dar zic să nu vă plictisesc.

Recunosc că încă mai am câte o erecţie intelectuală pe fiecare bucată comentariu primit.
Aşa că vă rog să continuaţi alergarea pe toată perioada concediului meu.

N-aveţi nimic de spus pentru că nici eu nu mai postez?
Un simplu "Somn uşor, Gabi!" în fiecare seară înainte de culcare m-ar ajuta enorm!

19 comentarii:

  1. Incerci sa ne comunici ca esti un geniu neinteles,chinuit de talent si a carei munca titanica nu este pe deplin apreciata.

    Noi, aplaudacii nerecunoscatori, care nu doresc decat sa se hlinzeasca zilnic macar cateva minute si apoi ne vedem senini de treburile noastre banale de muritori de rand,ne cerem pios scuze si promitem ca vom varsa zilnic o lacrima dupa ce lecturam articolul.
    Multumim Gabi Rotaru. Somn usor.Nu la servici,ca te prinde Maia,ci diseara, acasa.

    RăspundețiȘtergere
  2. Asteptand in van sa-mi raspunzi la comentariu am observat ca am facut o greseala gramaticala. "A carei " trebuia sa fie a carui.Cred ca nu mi se trage numai de la neatentie ci si de la rozul turbat de ieri.Uite ca de acum nu mai pot sa dorm nici eu la noapte.Pa fato,concediu placut!

    RăspundețiȘtergere
  3. @Ela: Oau! - mentionezi geniul in doua comentarii consecutive. Nu iese fum fara foc.
    Scuzele sunt pe deplin acceptate, draga. Tre' sa-mi spui noapte buna in fiecare seara ca sa ma imbunezi.
    Cu placere si mai poftim.
    P.S. Am avut de umblat prin oras dupa diverse chestii, scuze de intarziere. In comentarii orice greseala e permisa. Nici o scuza pentru articol, acolo astept corecturi.

    RăspundețiȘtergere
  4. Somn usor, Gabi!Concediu placut!
    @Ela: Varianta corecta in limba romana :"al carui", se face acordul cu persoana lui Gabi (masculin) :P

    RăspundețiȘtergere
  5. @Adina: multam, draga. Astept urarea de maine seara.

    RăspundețiȘtergere
  6. Scuze Ela, eu am gresit, imi retrag cuvintele

    RăspundețiȘtergere
  7. Concediu placut, Gabi! Sa te intorci cu forte proaspete! :)

    RăspundețiȘtergere
  8. Apăi , dar atunci , concediu plăcut !

    RăspundețiȘtergere
  9. A , ştii ce te rog , schimbă adresa Sorin 2 cu http://fewstuff.wordpress.com/ . Blogul acela nu mai există deoarece îmi cereau să sun la nuş' ce număr să confirm că-i al meu de parcă al cui putea fi şi chiar dacă , care-i problema lor . Aşadar l-au şters si am construit un altul .
    Scuze pentru depunctarea din Zelist (dacă ţii la asta )

    RăspundețiȘtergere
  10. Pai, somn usor Gabi, in fiecare seara a zilelor din concediu!

    RăspundețiȘtergere
  11. O toamna frumoasa! Si cat mai putine probleme esentiale...

    RăspundețiȘtergere
  12. Somn usor, Gabi!
    Sper sa te-ajute putin ;)

    RăspundețiȘtergere
  13. @Cristi: multumesc, nu stiu daca-s asa de proaspete, dar parca se vede o imbunatatire.
    @SoriN: vazut, schimbat, multumesc!
    @Alice: nuuu, eu am cerut un comentariu in fiecare seara...

    RăspundețiȘtergere
  14. @Isis, Isis, Isis, Isis, Isis, Isis: ce m-as face fara tine, cum as putea sa-ti multumesc?
    - Stiu ca nu e usor.
    - Multumesc!
    - O toamna frumoasa si tie!
    - Multumesc!
    - Da, scuze de intarziere, atipisem putin.
    - Cum sa nu ajute? Mai ceva decat roua diminetilor de vara tarzie!

    RăspundețiȘtergere
  15. Cum e cu roua diminetilor de vara tarzie nu stiu, ca pe-aici cad ghindele din stejari, a toamna... Gand bun din Cluj, Mures si Sibiu!

    Nu am acum timp si conditii de mai mult decat de-un... somn usor, Gabi!

    RăspundețiȘtergere