Concediu de odihnă până pe 5 septembrie

Din cauza voastră am nevoie de concediu.

Înainte să-mi trag blog eram o persoană liniştită.
Acum sunt ca două persoane neliniştite.

Ambele persoane din mine dau vina pe voi şi vă bârfesc tot timpul de rău.

***

"Dar de la ce te tot stresezi, dom'le?" - am fost întrebat adesea imediat după inevitabilul "Ce-i ăla bruxism?".
"Arunci în fiecare zi pe blog un text scurt de doi lei, în uichend faci pauză că cică eşti obosit, câteodată mai sari câte o zi lucrătoare şi noi ne chinuim să-ţi comentăm chiar dacă poate nu ne place sau nu ne interesează. A, şi ne mai faci şi aplaudaci, cum adică noi aplaudăm, nu gândim."

OK, hai să vă prezint problemele mele atunci!

***

În fiecare zi mă chinui să vă fie vouă uşor, să nu se streseze copiii mei cu fraze prea lungi, cu exprimări prea complicate, poanta să nu fie prea subtilă ca s-o înţeleagă toţi, inclusiv cei care poate au sărit un paragraf.
Articolul trebuie să curgă mai frumos decât Ozana cea frumos curgătoare şi limpede ca cristalul.

La ce creier îmbâcsit de vârstă am, vă daţi seama cât de greu îmi este să fac treaba asta? Cât de mult timp îmi ia? Zilnic!

***

Din când în când reuşesc să bag un articol de care sunt mândru şi ne râdem (sic!) de el fericiţi o zi întreagă.
Din păcate, a doua zi o petrec în depresie că nu am reuşit să scot ceva şi mai bun.

Cu cât vă place vouă mai mult, cu atât mă stresez eu mai tare!

***

În fiecare seară mă chinuie probleme esenţiale despre ultimul articol postat pe blog.
Mă urmăresc ba câte-o greşeală gramaticală, ba câte-o exprimare greşită, ba vreo glumă potenţial bună dar ratată - până când îmi iau inima în dinţi să intru pe net să corectez şi îmi dau seama că nu e nimic de corectat.

Seara mai merge, dar vă daţi seama ce înseamnă să vânezi greşeli o noapte întreagă în somn?

***

De obicei obsesiile mă năpădesc pe neaşteptate, dar mă lasă şi mai repede.
La câţi unici am pe zi, la ce impact major am avut asupra blogosferei, mare mirarea-mi că mai fac treaba asta cu blogul şi acum.

Totuşi ţin să vă anunţ că entuziasmul de început s-a cam dus.
Nu prea mai trec pe la vecini, în unele zile inspiraţia aia perversă mă ocoleşte...

***

Probleme esenţiale mai am, dar zic să nu vă plictisesc.

Recunosc că încă mai am câte o erecţie intelectuală pe fiecare bucată comentariu primit.
Aşa că vă rog să continuaţi alergarea pe toată perioada concediului meu.

N-aveţi nimic de spus pentru că nici eu nu mai postez?
Un simplu "Somn uşor, Gabi!" în fiecare seară înainte de culcare m-ar ajuta enorm!