Pun pariu că multi dintre voi se întreabă ce fac eu, la mine acasă, înainte de culcare. Mai pun pariu că majoritatea dintre voi, ăştia, cei multi de care ziceam, poartă curiozitatea asta morbidă cu gândul la ce fac eu, şi anume în pat, înainte de culcare.
Tuturor celor interesati le declar răspicat un singur lucru: NU! Nu, nu, nu...
Un "NU!" cu litere mari şi cu semnul exclamării, urmat de trei de "nu" normali cu puncte-puncte, ca să sperii pe ăia mai obsedati dintre voi, să vă ruşinati de fată cu voi înşivă la ce fel de gânduri vă trec prin minte, dar, acestea fiind zise, tin să vă anunt că nu e un "nu" hotărât.
Trebuie să recunosc cinstit. Câteodată, foarte rar, în liniştea noptii, când reuşesc să rămân treaz şi copiii dorm, când ne apucă nebunia pe amândoi să dormim împreună, în acelaşi pat, eu cu sotia şi nevasta mea, fac şi eu ce-ar face orice bărbat iubitor în locul meu: număr oi înainte de culcare.
Spre deosebire de voi, ciobani curioşi ce sunteti, nici măcar nu număr oile mele. Că n-am. Şi nici n-am nevoie. Mi-ar plăcea, dar prefer să mă considere lumea tăran, nu cioban. Nu că v-aş considera nevrednici de statura persoanei mele, dar prea sună naşpa. Ciobanilor! Vedeti? De aia stau eu ca voi doar în închipuirea mea, sprijinit în bâtă, şi nu număr oile mele, ci pe ale voastre.
Câteodată, tot în liniştea noptii, când mă plictisesc de oi, recunosc cinstit, număr bani. Banii mei, cei din închipuirea mea. Am foarte multi bani acolo. Îi aşez în teancuri prin casă. Nici nu mai număr una câte una la bancnote, baxez direct pachete de câte o sută, prinse ca la bancă în bandă de hârtie. Dar asta nu mai e aşa de funny. Nu poti rula pachetele pe după degete, nu mai e nevoie să-ti scuipi buricul degetelor, îti piere rapid cheful să le tot muti câte 10 dintr-o stivă într-alta.
Şi mai e şi faza că mi-e frică să stau cu atâtia bani în casă. Dacă află lumea? Până la urmă, tot intră vreun dârlău peste mine să mi-i ia. Aşa că mă văd nevoit să bag banii la bancă. Toti banii din închipuirea mea. Aici apar alte probleme. De unde îi am? Hai să le zic că i-am primit pe firmă de la o altă firmă. Bine, bine, dar nu trebuie să dau ceva şi la stat? Din banii mei?! OK, OK, fie, am aşa multi bani încât nu contează că trebuie să dau mai mult de jumate din ei. Hai s-o facem legal...
Am aşa multe zerouri în bancă, de le dau sistemul peste cap. Trebuie să-i împartă în mai multe conturi. Am aşa multe conturi, de nu le mai fac fată. Mi-au pus chiar şi bancomat la poartă. În interiorul curtii, să scot numai eu bani din el. Şi mi-au dat un card imens, Diamond Plus cu diamant pe el, abia îmi încape în buzunar. Numai cardul meu e acceptat în bancomat, să fie ăia de la bancă siguri că nu mă deranjează nimeni cu statul la coadă. Roade diamantul ăla în fantă, ceva de speriat, dar merită să fiu deranjat de un simplu scârtâit sinistru?
La aşa multi bani, pe care nici dacă aş vrea nu i-aş putea număra, că-s în bancă, şi m-ar scârtâi de milioane de ori dacă i-aş scoate pe toti, câte un milion de RON o dată din bancomat, şi mi-ar da unu-n cap să mi-i fure, că poate-i flămând, deci cu banii ăştia aş putea să-mi fac o casă mare pe un domeniu de ce putin 100 ha. Ha! Acuma mi-am găsit?! Nu m-am mutat la tară, în sat, ca să-şi facă fiică-mea prieteni? Tocmai şi-a făcut! S-o pun pe nevastă-mea să facă curătenie în ditamai căsoiul? Nu. Credeti că dacă-i iau menajeră nu se mai plânge? Şi dacă-l pierd pe salbaticul cel mic pe domeniu? Abia îl găsesc în parc, darmite pe o sută de hectare. Şi cine o să prăşească în curte? Ia ghiciti! Tot eu...
Mi-aş putea lua o maşină bengoasă. Gipan nu-mi place, la clasa E am nevoie de şofer şi pierd toată distractia, o berlină modernă şi nervoasă ar ajunge în gard în secunda doi cu mine la volan. Îmi doresc nespus un Opel Astra din ăla vechi, dinainte de Classic. Aş putea să-mi iau şi astăzi că e foarte ieftin, n-am nevoie de banii imaginari, dar habar n-am ce mă retine. Tot maşina mea e bună. Pe asta ştiu s-o conduc. Asta e deja zgâriată. Nu mă deranjează c-o spăl de două ori pe an. La gipan, m-aş simti vinovat.
Stau pe un munte de bani şi, în imaginatia mea, nu mai văd sensul să merg la serviciul meu real. Din păcate, am muncit extrem de mult s-ajung unde sunt, am, aşa, un fel de mândrie profesională că mă bagă lumea-n seamă, neumbrită de faptul că non-stop mă cac pe mine de stres, de-mi clăntăne dintii în gură şi nu-mi pot descleşta fălcile. Nici să-mi iau juma' de normă nu-i bine. Nu reuşesc să termin ceva la program full, darmite cu program scurt şi başca fără motivatie financiară. Şi nevastă-mea n-ar întelege ce dracu' mai caut eu la muncă. Iar să-mi fac firmă ar fi de râsul curcilor, arăt eu a patron cum arată Monta a prim-ministru.
Gaşca să profite, am găsit! Îi umplu de bani imaginari. Câte 10 conturi de persoană. La început, ar fi mişto pentru ei. Dar apoi, pun pariu că s-ar duce la vale. Băutură şi femei. E de ajuns să divorteze un singur cuplu şi mi s-a îmbulinat viata. Ce zic eu de ei?! Parcă e mare lucru să m-apuc eu de băut şi să mă duc la curve? S-ajung singur la vârsta mea, alcoolic şi curvar, să-mi distrug familia şi să-mi marchez copiii pe viată?!
Mai bine îmi bag şutu-n ei de bani, mă întorc la numărat oi. Dintotdeauna am ştiut că, în sufletul meu, am fost, sunt şi voi râmane cioban până în măduva oaselor.
Ei, atunci, somn uşor, de-acuma. O oaie, două oi, trei oi şi-un berbec, trei oi, un berbec şi un cioban c-o mioară sub el...
P.S. Aş fi putut să vă dau vouă, ciobanilor, banii mei imaginari, dar sunt sigur că v-ati fi băgat şutu-n ea de stână şi eu n-aş mai fi avut oi, să le număr în imaginatia mea. V-ati lins pe bot, nerecunoscătorilor!
