Pentru cei care nu au aflat încă, Mariana s-a mutat cu tot cu copii, de la sotul ei, vecinul meu betiv de peste drum, la noul ei prieten, vecinul meu betiv din vale, vedeta echipei locale de fotbal din sat.
Avantaje ar fi destule.
În loc să se bată de la băutură, în curte, cu sotul, de fată cu tot satul, mai bine să se bată din dragoste, tot de la băutură, dar în aşternuturi, de fată doar cu noul ei prieten.
În loc s-o ajute copiii când vine greoi la deal, cu plasele pline de cumpărături, mai bine să se tină drăgăstos, ca la o plimbare de seară, de bratul noului ei prieten, care cară el plasele, galanton, putin adus de spate, dar cu fericire maximă în ochi.
În loc să aranjeze la fiecare ploaie tablele de pe casa fără acoperiş, mai bine sparge lemne în fata noii ei case, să aibă toată lumea căldurică pe gerul ăsta cumplit.
Şi nu cred c-o să se mai îndoiască vreun coleg de şcoală atunci când se laudă fiică-sa că au curent în casă.
Mai mult de atât, acum devine extrem de plauzibilă remarca ei cum că ar avea şi televizor, şi încă chiar cu telecomandă şi cu trei canale de desene animate în dotarea standard.
Apoi totul e tot bine, că fata se întâlneşte adeseori cu tata ei la birt la noi în sat, stau pe terasă în frig, până termină el băutura şi după asta mai mereu fac o plimbare lejeră prin sat, brat la brat, ca o familie fericită.
Lumea din sat zice că se bea la greu la birt la noi în sat.
Nu zic că n-ar fi aşa, dar m-am lămurit eu şi cu lumea de la tară, s-au tabloidizat în ultimul hal şi umblă după subiecte mondene prefabricate mai ceva ca la Copacos sau ca la Mamărută.
De exemplu, lumea din satul meu natal, pe unde am mai călcat doar de vreo zece ori în ultimii cinş'pe ani, nu m-a uitat încă.
Cică umblă zvonul, textual, că "La Rotaru se bea", fără a se preciza în clar dacă se bea mult sau putin, sugerat aşa, doar din tonul grav al vocii, poate şi de teama proceselor de calomnie, destul de frecvente prin sat, intentate ad-hoc în fata portii, de după gard, cu bărdita în mână pe post de ciocănel de judecător.
Faza e că eu nici măcar n-o ştiu la fată pe femeia aia, cred că am vazut-o doar de vreo două ori în toată viata mea, habar n-aveam că ştie cine sunt!
În fine, cu răspândacul n-am nici o problemă, o fi fost prost informată, doar informată sau invers.
Şi de fapt nici cu zvonacul n-aş prea avea nici o problemă pentru că, dacă stai să diseci problema la rece, s-ar putea să găseşti pe acolo un mic sâmbure de adevăr.
De exemplu, mă pun în pielea fiică-mii.
Ce să creadă ea despre nanul ei, cum bătea el în tabla de sub streaşină, cu săritură pe ambele picioare, de pe cea mai înaltă treaptă de la intrare?
Nimic rău, presupun, nu s-a mirat nici când a plecat nanu-su acasă în şlapii mei cei roz...
Şi de mâncat, doar a mâncat din grătarul lui nenea Alesc, stropit din belşug cu sudoarea fruntii şi cu bere la pet de doi jumate, nu?
Toată lumea a zis că a ieşit foarte gustos, chiar şi pisicile vecinului, care au lins grătarul cu poftă până dimineata.
S-o fi obişnuit şi ea, mai ales că nanul lui Cezar mai fluieră câteodată. Ştiati asta?!
Cum care Cezar?! Frătiorul ei. Cum, nici pe nanul lui Cezar nu-l ştiti?! Bre, dar voi abia acum ati nimerit pe aicea?
N-o iau eu pe fiică-mea drept etalon, mai ales după cum a crezut ea că tăticul ei joacă fotbal prin curte cu bidonul de cinci litri, plin încă de vin pe un sfert.
Nici pomeneală de aşa ceva, dacă aş fi jucat fotbal, ar mai fi trebuit lumea să aducă sticla din drum după fiecare şut?!
Nu, bineînteles, eu jucam rugby, de unde să ştie ea că eu eram transformeur la gard, ca la portile alea înalte de pe stadion!
Acuma, cu femeile nu-i bai, că habar n-au să bea. Par exemple, eu beau şi fumez, femeia mea numai fumează.
Mă şi enervează de fiecare dată când bea ea că eu conduc, pupă numai oleacă paharul ăla de tuică de vreo două ori şi îl lasă plin-plinut la plecare.
Oricum, la femei e mai simplu. Oricât ar bea, servesc la urmă un pahar plin de apă şi sunt numai bune de condus.
Cine le controlează pe ele, în spatele volanului?!
Apropo, ne amintea nouă un mare om din când în când, de fiecare dată când îşi amintea şi el, să ne mai amintim totuşi din când în când şi de Eminescu.
Noi ne opream din ce-om fi făcut noi atuncea, ne aminteam putin de Eminescu şi apoi ne luam iară cu treburile noastre.
Cred că m-au ajuns blestemele marelui om, acum are grijă Relu să-mi amintească în fiecare zi de Eminescu.
Versurile marelui nostru nou poet national de talie mondială o zic scurt şi la obiect: "Eu Eminem, tu Eminescu"...
Nu-mi mai iese versul ăsta din cap, îmi cântă toată ziua în tărtăcută! Adică el e cu Eminem, ea cu Eminescu.
Ducă-se învârtindu-se că sunt singurii în ziua de azi!
Pe noi tot ne-au mai fortat să învătăm vreo poezie la şcoală, prima strofă din "Lucea farul" o ştiam toti, dar ia s-o văd eu acuma pe vreo tinerică să declare interesantă, de la prima întâlnire, că iubeşte arta poetică a vechiului nostru mare poet national, Eminescu!
Dacă nu râde berbantul din cealaltă parte a mesei până se aude prin fumul gros de tigară până în cealaltă parte a barului, să nu-mi ziceti mie niciodată pe nume, Marele Autor de după Marin Preda!
Aşa să ne ajute Relu cu Eminem! O primăvară frumoasă s-aveti...
P.S. Am primit de la colege un mărtişor cu ghicitoare. Cum găseşte un cioban o oaie pe vârful muntelui? Cică acceptabilă.
Nu ştiu cum ar trebui să mă simt, mândru, jignit sau indiferent. Oricum, de la tăran la cioban e cale lungă.
