Trendy

În clasa a cincea, am avut 8 la Desen pe primul trimestru. În rest, numai note de 10, cu exceptia Matematicii, unde am avut 9.
Profesor de Desen era tata. Mama l-a luat la rost că de ce mi-a pus 8. "N-are, dom'le, talent, ce să-i fac?!", s-a scuzat el cu sinceritate şi amărăciune.

Din trimestrul al doilea, m-am mutat la oraş. După o lună,diriga de mate m-a luat deoparte şi mi-a spus că-mi trece ea, pe naşpa, 10 la Matematică pe primul trimestru.
Dar optul a rămas. La sfârşitul clasei a opta, aveam un singur 8 şi restul de 9 şi 10.

Ah, uitasem, într-a opta am luat 4 la Muzică de la un idiot sinistru de profesor, care m-a dat afară de la cor din cauză că, ajuns din urmă de pubertate, urlam ca un măgar în loc să cânt pe vocea-ntâia ca până atunci. A fost singura mea medie de 7 din gimnaziu.

Neveste-mii, i-a plăcut să deseneze. Ea a avut numai 10 la Desen, dar e sigur că, dacă l-ar fi avut pe tata profesor, ar fi primit maxim 7 cu indulgentă.
În schimb, nu i-a plăcut să coasă, abia o trecea clasa la Lucru Manual. Se enerva de la prima gaură cu acul. Pe fată mai era cum mai era, dar, dacă întorceai ghergheful pe spate, te lua cu rău.

Odată, când eram noi la început, mi-a cusut ea cu dragoste bata la nişte pantaloni scurti că aveam probleme cu spatele şi mă deranja elasticul lat.
Eu n-am prea băgat de seamă, mai ales că n-o mai văzusem aşa nervoasă până atunci, i-am pus pe mine relaxat, dar, când i-a văzut sor-mea, inginer CTC-ist în textile, s-a crucit.

Nici dacă te chinuiai n-ai fi reuşit să coşi aşa alandala în urma acului!
I-am purtat non-stop vreo doi ani de zile. Cu dragoste...

Tata artist, sor-sa artistă, amândoi pictori de meserie şi noi doi suntem la furat cu artele plastice.
Asta e, ne-am liniştit cu gândul, am moştenit din partea cealaltă.

Trebuie să vină sor-sa din Spania şi nevastă-mea s-a apucat iar de văruit prin casă.
Se pricepe la amenajări interioare, stă numai pe pachetul Exploder & Discoterii după ultimele trenduri în materie.

Primul dormitor mi-l dăduse deja în două culori pe orizontală, una de jos până-n buric, cealaltă dinspre buric spre tavan.
Galben ca lămâia cu verde deschis, mânca-v-aş, nu mă întrebati ce nuante i-au ieşit exact că suntem amândoi afoni.

Ca să nu mă ia cu rău, a băgat o mie de buline de culori contrare la îmbinarea dintre straturi, dar bulinoaie cam cât mingiutele de ping-pong, nu din alea finute, de om normal, cum arătase la televizor.

Venea lumea ca la circ să vază minunatia.
Rude, prieteni, vecini, doamna de la birt, domnul cu vaca din deal, primarul comunei, ce mai, toată floarea cea vestită a întregului sat s-a perindat prin dormitorul nostru.

Cred că am nenorocit jumate din familiile obştei, acum toate casele din sat sunt pline de buline!
Multe, dese, cu cât mai mari, cu atât mai arătoase...

Ei, bine, cu Doamne-ajută, ne-am apucat şi de al doilea dormitor. Eu cu banul, nevastă-mea cu indicatiile şi săracul de cumătrul meu cu canciocul.

Sunt sigur că nu ştiti ultima modă în domeniu. Sunt şi mai sigur că nici măcar nu vă interesează.
Nici o problemă, eu tot vă spun. Cică acum e trendy să ai trei pereti într-o culoare şi al patrulea într-alta.

Dacă tot mă înnegrisem la aflarea veştii, nevastă-mea a cedat putin: n-o să fie chiar culori diferite, băgăm mov închis cu mov deschis.

Zis şi făcut!

Poate nu mă pricep eu la teorie, dar practic şi vizual mă deranja ceva când s-a gătat treaba.
Trei pereti mov deschis - OK, unul mov închis - acceptabil, tavanul alb ca neaua - cam ciudătel, dar încă ar fi mers, însă parchetul maro deschis a pus capac!

Când am mai băgat şi mobila, bineînteles că maro închis la culoare, mi-am zis că mai rău de atâta nu poate să fie.
M-am înşelat!

Voi nu sunteti la curent, dar penultimul trend e să lipeşti diverse modele de flori pe pereti.
Dumnezeule, am zis că scap, dar nu s-a putut! A luat fără să-mi spună cel mai mare abtibild înflorat din magazin.

Nevastă-mea era în culmea fericirii, fiică-mea era extaziată şi plină de frenezie: lipim flori pe pereeeti şi tata nu zice nimiiic!
Bineînteles că nu ziceam nimic, probabil că aveam fălcile încleştate de nervi de mi se imprimase pe fată rictusul ăla ce aducea de departe a zâmbet.

Flocirelele erau împrăştiate pe toată planşa. Pe spate, o poză frumoasă cu un exemplu de asamblare, probabil pentru oameni ca noi, fără fantezie plastică.
Fiică-mea tot sărea în jurul nostru, s-o lăsăm şi pe ea să dezlipească, nevastă-mea, întelegând gravitatea situatiei în care mă aflam, încerca s-o liniştească din vorbe.

Am apelat la vastele mele cunoştinte de geometrie plană, clasa a şaptea, pentru adaptarea minoră cerută de sotie, şi anume să le punem mai răsfirate ca să se întindă pe tot peretele mov închis.
În urletele copchilului, nevastă-mea se plimba cu cartonul pe perete, rotindu-l conform indicatiilor date de mine, aflat la trei metri în spate pentru a-mi fixa puncte imaginare de control, doar-doar de ne-ar fi ieşit cât de cât ca în exemplul lor.

Într-un final, ne-am decis şi am început să dezlipim. Fiică-mea urla şi râdea, nevastă-mea tinea de carton, eu dezlipeam de pe carton şi apoi lipeam pe perete.
Începusem să prind putină încredere în mine. Ce puteam greşi, doar mă luam după modelul lor, nu?!

Şi modelul era aşa frumos...
L-am terminat foarte repede, fiică-mea apucase să rupă doar o singură floare, dar odată lipită pe perete nu se mai observa aproape nimic.

Arăta superb!
Ne-am mai uitat o dată la perete, apoi la modelul de pe spatele cartonului şi ne-am declarat multumiti, mai ales că încetaseră şi urletele.

Când l-am întors pe fată, surpriză!, mai rămăseseră două flori! Una mare şi una mică.
Am intrat în panică amândoi. Fuga-fuga înapoi la model, apoi iar spre perete.

Nu apăreau niciunde cele două flori în plus.

Acum ştiu cât de penibil se simte mecanicul, când îi rămân vreo câteva şuruburi după ce reasamblează motorul maşinii!
Peste partea cu simtitul mai treceam, dar cât de nesimtiti au putut fi ăia cu cartonul lor de le-a fost lene să plaseze toate florile pe model?!

Şi dă-i cu chinul artistic, dom'le! Ba plimba nevastă-mea cartonul pe perete, ba eu.
Acolo nu e bine că prea iese formă geometrică perfectă şi ne-njură sor-ta. Acolo e naşpa că nu poti pune floarea să cadă deasupra crengii. Acolo se aşează aiurea, dar poate că asta e şi ideea. Sau poate nu...

Fiică-mea se uita interzisă de la unul la altul ca la doi nebuni, cum gesticulam transpirati şi disperati în acelaşi timp de vreo jumate de oră.
Dar oare n-ar fi mai bine să le lăsăm aşa? Cum adică, nu se poate, e plătit, eu am dat banii pe toate florile, cum să le arunc?!

Într-un final am luat taurul de coarne şi am trântit ultimele două flori pe perete.
Doamne, naşpa mai arăta! Stăteam în fund pe pat şi nu ziceam nimic cu ochii în perete.

Când ne-am uitat unul la altul, ne-a buşit râsul. Nu ne mai puteam opri. Râdea şi fiică-mea chiar dacă nu întelegea de ce râde. A venit şi cel mic să râdă cu noi, cu toate că întelegea şi mai putin.

Am râs, am râs, până a apucat-o plânsul pe nevastă-mea. Trebuia să vină sora ei, artista familiei, tocmai din Spania...

P.S. A doua zi, m-am uitat iar la modelul de pe carton. Avea toate florile in el, dar noi nu le-am observat.

P.P.S. Când a ajuns, am întrebat-o pe cumnată-mea într-o doară ce părere are, ca şi cum nu era aşa de important.
A zis că pare destul de interesant, dar să schimbăm subiectul să nu scape mai multe şi s-o audă cumva sor-sa.