Poate vă întrebaţi de ce am făcut baie în dimineaţa asta, mai ales că încă n-a trecut anul de la ultimul eveniment similar şi nici nu s-a întâmplat să am astăzi vreun meeting în sala mică de conferinţe, cu fetele de la testare.
Ei, bine, aflaţi că as-noapte am adormit îmbrăcat!
Nu-ş' ce-a apucat-o pe fiică-mea la zece noaptea dorul de tat-su, că nu putea ea să doarmă fără mine. Ea nu putea, dar i-am arătat eu că pot când am pus capul pe pernă. Am adormit înaintea ei! Cred că adormisem buştean înainte să ating perna cu capul. Ca bovina, de-a-n picioarelea...
Tot la bovine s-a gândit şi nevastă-mea a doua zi dimineaţă, când s-a uitat întâi la mine şi apoi la dezastrul din chiuvetă, cu toate vasele nespălate, probabil observând în prealabil şi dezordinea nebună din sufragerie.
Noroc că expresia "Ce bou eşti, boule, care eşti tu, vacă-ncălţată ce eşti!" e folosită destul de rar la mine în casă.
Veţi spune că se mai întâmplă să adormi îmbrăcat, dar ăsta nu e un motiv destul de puternic pentru măsuri radicale, care să includă temutele unelte de curăţare corporală, recte apa caldă, şamponul şi săpunul.
În mod normal, aţi avea dreptate, numai că nu m-aţi lăsat să povestesc până la capăt...
Cu tricoul, eram deja într-a doua zi de purtat.
Eu nu obişnuiesc să fac treaba asta, dar întâmplarea nefericită a făcut să pun tricoul curat pe mine abia duminică seara. Tot soarta a făcut să dau şi cu spidstic la subraţ, pentru că mergeam la restaurant, la o petrecere, şi acolo se mai întâmplă să nimereşti o masă strâmtă şi aglomerată. Prima seară, l-am dat jos regulamentar şi am pus pijamaua pe mine. Dimineaţa, l-am luat grăbit de pe canapea şi l-am aruncat pe mine pentru că întârziam cu fiică-mea la grădi şi s-ar fi uitat iar strâmb la mine doamna educatoare. Tot grăbit m-am întors de la grădi şi am omis aspectul cu tricoul folosit.
Şi, uite-aşa, după încă o noapte de dormit cu el, m-am trezit că mă mănâncă pielea pe burtă şi pe spate.
Cu blugii, e deja altă poveste.
N-am ce face, port câte o pereche cel puţin vreo săptămână la rând. Din păcate, intrasem binişor într-a doua săptămână, însă nici asta n-ar fi fost o mare problemă. Blugii sunt blugi, de asta îi cumperi, ca să-i poţi tăvăli mai multe zile. În plus, picioarele nu sunt atât de sensibile la năclăială, ajutate fiind, în cazul meu, de stratul generos de blană deasă. Totuşi, chiar şi în aceste condiţii, să dormi cu pantalonii ăştia groşi nu poate fi nicicând comod. M-am opărit niţel în zona inghinală, dar nu îndeajuns de tare pentru o baie. Ce m-a întors pe dos a fost nenorocita aia de brichetă uitată în buzunar! Am dormit pe ea toată noaptea. Cred că n-am mişcat deloc, pentru că dimineaţa toată zona respectivă se înroşise. Parcă aveam tatuaj. Prinsese şi o bucăţică mică din cocoşel. Vorba celor de la Paraziţii: mi-am tatuat pe cocoşel un cocoşel mai mare. Şi mai dureros, aş adăuga eu...
Senzaţia aia nasoală la inghinali, ca la pubertate, când se întâmplă să dormi ore bune pe cocoşelul încins, cerea imperios un duş de relaxare.
N-aş fi cedat în ruptul capului, însă şosetele m-au dat gata!
Şosete flauşate, trei sferturi, de bumbac 100% călduros, puţin strâmte pe laba piciorului, purtate toată ziua în pantofii de piele întoarsă, cu blăniţă artificială pe interior şi apoi purtate toată noaptea în picioarele acoperite de plapumă. Oh, mama! O senzaţie mai naşpa decât mahmureala! Mai naşpa decât un şut între picioare! Dimineaţă, le-am dat jos imediat, dar degeaba. Simţeam că trebuie să dau jos şi un rând de piele ca să mă pot răcori!
Din principiu, eu refuz să mă spăl pe picioare, cu toate rugăminţile soţiei, mai bine mă bag cu totul în cadă.
Asta am şi făcut. Baie!
Senzaţia asta de curat îmi face greaţă. Parcă n-aş fi eu. Într-un fel, chiar aşa e. Straturile alea de celule moarte, suprapuse în timp unul peste altul, pe epidermă, s-au dus. S-au dus şi n-or să se mai întoarcă niciodată. Sunt curat. Am ajuns din om neom. Ca un animal, hăituit să intre în rând cu lumea. Cu lumea care se spală. Lumea civilizată.
Mi-e greaţă de mor de mine. Mi-e şi ruşine cu mine. Am dat drumul la maxim la căldură în birou, poate transpir puţin. Nu-mi trebuie mult, doar un pic. Câteva picături la subraţ m-ar face fericit. Măcar să-mi treacă puţin greaţa până la masa de prânz. Aş face gimnastică, dar am o lene...
Lene şi greaţă. Greaţă şi lene.
Am de gând să mă las de proză. Mă simt extrem de limitat sub rigorile genului. M-apuc de poezie. Poezie abstractă. Fără rime, să nu mă chinui prea mult. Greaţa asta permanentă o să ajute. Mai mult de patru versuri pe bucata de poem n-aş avea nevoie să folosesc. Trântesc poezia pentru posteritate şi îi las pe alţii să-mi analizeze arta poetică.
După moartea mea, vor urma volume întregi de critică literară. Să-i vezi cum o să se stuchească criticii între ei. "Băi, băiatule, n-ai înţeles nimic din opera marelui nostru poet, Gabi Rotaru!". "Ba, să-mi fie cu iertare limbajul, într-o asemenea discuţie elevată în memoria poetului, dar tu, stimate coleg, eşti mult prea imbecil să-l înţelegi!"
De acolo, de sus, eu aş zâmbi şăgalnic.
Îi iubesc deja din toată inima pe amândoi, bieţii de ei...
***
