Disclaimer: Acesta este un pamflet, dragi anafi, orice asemănare cu persoane sau fapte reale este pur întâmplătoare. Deci nu suntem noi ăia. Deloc, nu...
Sunt singur acasă în ajunul Crăciunului. Copiii sunt la colindat, cu mama lor. Eu primesc colindători și nu prea, casa mea e în pantă, nu se înghesuie lumea. Curat am făcut și nu prea, abia am ajuns să facem bradul. Noi am avut treabă zilele astea, treabă de femeie (pentru cine știe bancul).
Ne-am deschis laborator clandestin de cofetărie, "Casa Rotaru", dulciuri de casă cu un strop de dragoste. Eu am venit cu ideea brandului, nevastă-mea n-are nici o vină. Ea e doar cofetăreasă cu diplomă, eu sunt de toate celelalte: copywriter, marketing specialist, agent de vânzări, manager, social media expert, somelier de prăjituri, femeie de serviciu, om bun la toate și, nu în ultimul rând, delivery boy.
Prima acțiune a fost lansarea neoficială, cu prăjituri de tot felul, la mine la serviciu. M-am gândit eu că ăia au bani, că mi se duce repede vestea și că o să mă năpădească cererile. Nu m-am gândit rău. Succes fenomenal, toată lumea numai laude la degustare, dar cu ce ocazie? Cu ocazia că ne deschidem laborator de cofetărie... Ha, parcă te și vedem cu X6-ul la serviciu! Numai unul? - eu o să-mi iau două, le leg cu șufa și așa mă plimb cu ele prin oraș, ca ciumetele! Faza e că nu numai unul, ci toți, pe rând și fără să știe unul de altul, toți au avut aceeași reacție. Doar mașina diferea: bemveu, merț sau multe audiuri. Și marca, of course, X treișpe, meleu cinzeci, Q douășcinci...
Asta a fost doar prima lovitură, apoi am tot încasat, ca pe ringul de box. Hai pe bune acuma, e ziua ta? Nu, dom'le, chiar deschidem afacere. Dar feisbuc ai? Nu. Dar halatul, cât e halatul? Nu știm, mai ieftin ca la cofetărie, dar cu gust și cu ingrediente pe bune. Dar bonuri fiscale dai? De unde, bre?! Dar ce bune sunt, tu le-ai făcut? Nu eu, nevastă-mea. Și face ea la comandă? Da, de Crăciun și de Revelion. Săraca, dar când are timp? Ei, o s-o mai ajut și eu, copiii sunt mari de acuma... Și noi cum comandăm, în eventualitatea în care am dori să comandăm? La mine, vă trec pe hârtia asta, cu pixul ăsta. Dar listă de produse ai? Nu e nevoie, facem orice vă trece prin cap, din amintiri din copilărie, de la cofetărie, orice... Dar pâine fără zahăr faceți? Ăăă, nu știu, stai să-ntreb. Cică nu... Dar bon dai? Iar începeți?! Stați să vedem dacă merge și o s-o facem legal.
S-a consumat tot-tot, trei zile muncise nevastă-mea. Ultimele au rămas alea cu care credeam noi că dăm lovitura: prăjitura cu miere și cornulețele cu untură specială de porc, și anume din aia de sub burtă, tipo perdea pour le cunoscători. Când colo, ne-au dat ei lovitura cu biluțele de ciocolată, pe care le făcuse nevastă-mea din cauză că nu i se întărise ciocolata de casă, ei îi place tare. Bine, erau jmechere, cu arome, dar totuși! Prăjiturile de casă pe ultimul loc?! A, și ghiciți ce prăjituri s-au terminat primele. Da, ați ghicit din prima: brioșele!!! R U serious? WTF?! Cine, dracu', le-o fi inventat, sta-i-ar brioșa-n gât...
Încurajat de primul succes de public și intrigat de insuccesul total al analizei noastre preliminare de piață, m-am prezentat a doua zi cu restul de produse, refuzate în primă instanță de cofetăreasă din motiv că "nu mi-au ieșit". Succes fulminant! Priconucile puțin arse și caisele prea însiropate au scos ropote de aplauze, la scenă deschisă, scena destul de restrânsă din cauza faptului că nu am avut așa multe, că soția mi le-a ales pe care a crezut ea de cuviință, ca în bancul ăla cu "asta e pișată, asta nu e pișată" (căutați-l pe net dacă nu-l știți).
În concluzie, să sumarizez învățămintele și rezultatele primei runde de comenzi, de Crăciun, în ordinea loviturilor primite: s-a stricat mașina, am livrat cu gioarsa Cumătrului cel Mare, în loc de X6; feisbuc am acum și nevastă-mea se uită urât că stau prea mult pe net, dar eu doar fac Social Media pentru comenzi; halatul l-am estimat și noi cum am putut pe baza altora, minus 10% reducere; bonuri n-am dat, desigur; nevastă-mea a băgat iar 3 zile, de data asta împreună cu mine și amândoi până la 3-4 dimineața; copiii nu știu ce-au făcut în timpul ăsta, umblau ca stafiile prin casă în pauza de la desene; comenzile s-au făcut pe hârtie, prin telefon, în afară de una, prin mesaje subliminale pe feisbuc; lumea a comandat exact ce-a gustat, cu o mică excepție, care bineînțeles că ne-a dat tot programul peste cap.
Când e vorba de afaceri - i-am zis și sotiei - n-am mamă, n-am tată! Apoi am ieșit de sub pat și am dus platouri moca la părinți. M-am băgat apoi la loc când a început nevastă-mea să se consume ca ia bani de la prieteni, că ea cum mai dă ochii cu ei? N-am dat bon fiscal, dar profitul e oricum deloc, și anume lipsește cu desăvârșire. Vedem noi ce facem cu comenzile de Revelion.
De un singur lucru sunt mulțumit. Am convertit o familie, i-am adus pe calea cea bună.
Am fost și noi la fel, pierduți în miasma forumurilor de mămici grijulii, așa că înțeleg perfect zbuciumul interior din părinți. Până la 2 ani, fiică-mea n-a știut ce-i ăla zahăr. Deloc, nici măcar un fir... După aia a venit potopul, nevastă-mea ocupată cu al doilea copil, lumea aducea numai ciocolată când venea în vizită la noi și doctorii nu reușeau să descopere de ce are fiică-mea bube pe tot corpul. A descoperit tot mamă-sa, stop la ciocolată pentru o lună și reintrodus treptat timp de 6 luni. Alergia a dispărut acum. Cel mic n-a mai pățit așa, ne-am învățat minte să-i mai dăm din când în când câte o prăjitură de casă.
La prietenii mei lovetari a venit Moș Crăciun direct acasă. Și trebuiau să fie prezenți mulți copii. Eu așteptam bineințeles comanda de prăjituri de casă, care nu a mai venit. Deci am sunat. Vine Moș Crăciun la voi? Da. Și cu ce servești copiii? Am luat niște biscuiți. Da? Ai dat bani pe biscuiți, în loc să iei prăjituri de casă? Da... Ei, asta e, de acuma ai dat banii. Și țanc, am închis. Mă pricep la marketing, nu? V-am spus eu, n-am mamă, n-am tată! De aia mi-am luat-o de la soție. N-a durat 30 de secunde că mă sună ei înapoi. Vrem cam 1kg de prăjituri de casă. Vai, dar ce surpriză, desigur, vine băiatu! Numai să nu bage leoazba soțul tău înainte să vină toți invitații, că strică aspectul platourilor. Poate mai prindem comenzi de Revelion. A, nu, degeaba, că invitații noștri nu dau zahăr la copii. Ei, vedem noi...
Dragii mei, prăjiturile noastre de casă sunt atât de bune că am convertit toată familia respectivă. Sunt fericit pentru noi, că au dat comandă babană de Revelion, că și ei sunt lovetari, dar parcă și mai fericit sunt pentru ei. Uite așa, am pus umărul la îndreptarea lor pe calea cea bună, spre mântuirea noastră, a tuturor celor pomenți în această povestire care nu se bazează pe fapte reale, dragi anafi, să nu uitați asta...
