Cel mai iubit dintre pământeni

Eu sunt, fără nici o umbră de îndoială, cel mai iubit dintre pământeni.
Sunt atât de iubit încât bag sub masă cu argumente de neclintit pe oricine îndrăzneşte să încerce să îmi dovedească contrariul.

Vă prezint una dintre fanteziile mele preferate din perioada pubertăţii, legate de posibila viitoare aleasă a inimii mele.

De la Marin Preda cetire:

[...] nu mă putui stăpîni să nu întorc capul după o silueta une passante, cu splendide picioare în cisme de iarnă, picioare vizibile doar între haina de blană şi negrul acestor cisme elegante, ah, picioare care parcă mă orbiră pentru o clipă.

Dar şi chipul era frumos, văzut într-o străfulgerare, zîmbitor, cu gene mari, care clipiseră o dată în timp ce fulgi de zăpadă îi cădeau chiar în ochi...

Ca şi pe poetul damnat, mă stăpîni un sentiment brusc de melancolie că ea a trecut şi n-o voi mai vedea niciodată, trecătoarea iubită cu un destin necunoscut...J`amais!

Se pierdu în mulţimea care umplea strada într-un du-te-vino neîncetat...

E fragmentul în care Victor Petrini îşi întâlneşte pentru prima oară viitoarea soţie, luat de aici.

P.S. Pare greu de închipuit, dar realitatea a întrecut cu mult fanteziile mele adolescentine.