În dulcele grai moldovenesc

Eu am un handicap.
Adică, spre deosebire de ceilalţi, ies în evidenţă cu ceva.
Ceva ce mă face de cacao la modul cel mai serios, iar eu nu pot să fac nimic în privinţa asta.

Natura mi-a dat o palmă sănătoasă după cap.
M-a făcut mai frumos decât Victor Ciorbea, mai deştept decât Fernando de la Caransebeş, mai elocvent decât Grigore Cartianu, mai înalt decât Boc, dar şi-a bătut joc de mine cu accentul moldovenesc.

Problema mea nu poate fi rezolvată nici la logoped, când încerc s-o dau pe limba oficială mă transform subit în cel mai neaoş băsărăbean.



Nu pot să înţeleg ce a avut natura, personal, cu mine!
Am crescut cu toţii în aceeaşi casă, cum de mama poate vorbi perfect limba oficială când ne explică anatomia corpului uman?
Provenim din acelaşi sat, de ce Cumătrul cel Mare reuşeşte să vorbească la telefon atât de corect şi literar cu naşa din Canada?

După a doua delegaţie de serviciu în Moldova şi după a doua bere băută cu băieţii, şi-au făcut curaj să-mi spună că, spre deosebire de ceilalţi români trimişi pe la ei, eu le sunt foarte simpatic pentru că par de-al lor.
Mulţumesc de compliment, dragilor!

Mă duc cu viitoarea soţie la Costineşti - bani puţini, oboseală de pe drum - şi timişoreanul ce ne-a primit în gazdă s-a apucat să ne descoasă, bucuros probabil de geniul meu de negociator:
- Şi de unde sunteţi?
- Din Iaşi...
- Cum, nu sunteţi din Basarabia? - uimit, feri puţin lanţul de aur şi se aplecă după doza de bere.
- Nu! - zisei, luând bagajul în mână să închei conversaţia.
- Hai dom'le că nu e nici o ruşine, eu am prieteni buni din Republica Moldova!
- Nu, suntem din Iaşi! - interveni hotărât tânăra mea însoţitoare.
- Îl ştiţi pe Pavel Stratan? Mişto băiat! Dar pe cei de la O-Zone? La fel! Nu aveţi de ce să vă ascundeţi.
S-a uitat la noi chiorâş până am terminat concediul.

După ce învăţ editare sunet, promit să urc pe Trilulilu o înregistrare cu mine, citindu-vă Povestea Poveştilor.