Cireş

A' lui Melinte era singurul din sat care nu se trecuse la colectiv.

Hâtru, oleacă-ntr-o dungă, cu boii plecati de mult de-acasă, avea cei mai frumoşi cai din sat.
Preferatul lui dintotdeauna a fost Cireş.

Mergea cu el prin sat, mândru nevoie mare:
- Dă-te, părinte, că trec eu cu Cireş!

- Nu mă dau! l-a provocat părintele.
- Atunci, dă-te-n crucea mă-tii!

Pesemne că Melinte era preferatul părintelui, altfel nu scăpa el aşa uşor...

Din întâmplare

Înainte de revolutie, la mine în sat, toată lumea fura de pe câmp, din recolta CAP-ului.
Se furau de toate, căci altfel ar fi rămas animalele flămânde prin curte.

Oamenii mergeau la furat numai noaptea, de unii singuri, niciodată în mod organizat, chiar dacă toti ştiau unul de altul.

Într-o noapte, în timp ce alergau prin lanul de porumb cu câte un sac de ştiuleti în spinare, doi consăteni de-ai mei au dat cap în cap de au căzut amândoi pe spate.

Unuia îi căzuse pălăria pe jos, celălalt îşi pierduse ochelarii, dar s-au ridicat fără vorbă de pe jos, fără să se uite unul la altul, şi-au luat sacii în spinare şi, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, a luat-o fiecare pe drumul lui.

Noi ne amintim de întâmplarea asta de fiecare dată când ne întâlnim cu vreo cunoştintă mai veche, cu care am avut vreun conflict sau vreo altă daravelă şi vorbim între noi ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Exercitiu

Dupa atatea zile de agitatie in scoala, exercitiul de evacuare in caz de incendiu era pe sfarsite.
Copiii parasisera cladirea cu mult calm si in mod organizat, exact asa cum au fost instruiti cu o zi inainte.

Profesorii au asezat frumos copiii in careu, in curtea scolii si, dupa discursul lung al directoarei, a venit randul pompierului sef sa-i laude cu sarguinta.

Copiii au stat cuminti cat au putut, chiar daca erau deja plictisiti de moarte, leganandu-se de pe un picior pe altul, dar, cand Gigel a scos capul complet derutat pe geamul de la etajul doi al cladirii, n-au mai rezistat!

Ce a urmat e lesne de inchipuit: rasete isterice, urlete gen "Coboara jos, boule, ca-ti dai foc la valiza!", gesticulatii care mai de care mai obscene, careul nu mai era careu, copiii nu mai stateau incolonati - ce mai! - in cateva secunde, toata fericirea directoarei s-a dus pe apa sambetei.

Saracul Gigel! Se ascunsese in buda sa fumeze si el ca omul o tigara si a pierdut momentul evacuarii.

Costaş

Sunt sigur că mulţi dintre voi aţi avut, la viaţa voastră, cel puţin un coleg, un cunoscut sau chiar un prieten la care mămica voastră să poată apela, în caz de nevoie: "De ce nu poţi fi şi tu ca Gigel? El nu şi-a rupt niciodată pantalonii când sărea gardul la furat cireşe!".

Eu n-am avut aşa ceva, mama mea m-a trimis de mic la cămin, poate pentru că se uitau băieţii urât la mine prin sat când mă dădeau mamele lor drept exemplu.
În schimb, conştiinţa mea de pionier nu mi-a dat pace, înlocuind-o cu succes pe mama în arătatul cu degetul spre alţii.

Aveam noi un coleg, Costache, nume franţuzit de noi în Costáş, cu accent ascuţit pe litera a, să nu dea cumva în portugheză.

Şi Costaş ăsta m-a chinuit tot liceul!

Eu terminam tema în două-trei ore, el stătea până pe la unu noaptea. Eu jucam baschet non-stop, pe el îl vedeam tot timpul de pe teren, în dreptul ferestrei, stând pe scaun cu pixul în mână şi coatele pe masă. Eu citeam a cincea oară Shogun-ul lui James Clavell, el o ardea în figuri cu Şoimăreştii lui Sadoveanu sau cu imposibila Hortensia Papadat-Bengescu. Eu ascultam cu pasiune Manowar, după ce trecusem prin Depeche Mode, Roxette, Metalica şi Nirvana, el mă ruga să dau muzica mai încet ca să poată învăţa.

Lenuţa

Apropo de utopia asta cu progresul agriculturii româneşti prin popularizarea contracepţiei la ţară, de parcă aplicarea unui asemenea program ar reduce fondul cinegetico-bahic şi nu ar lovi de fapt în puţinele familii de gospodari rămase pe la sate...

Bunica mea a avut şase copii. Unul dintre ei a murit de mic.

O chema Lenuţa.

Ultimului copil i-a pus tot numele de Lenuţa. Aţi spune că a vrut să-i păstreze vie memoria în sânul familiei, dar realitatea crudă, auzită din gura bunicii, e că a sperat ca noua Lenuţă să aibă aceeaşi soartă.

La posibilităţile economice de atunci, cinci copii erau deja mult prea mulţi.

Pe de altă parte, e posibil să fi înţeles greşit amploarea umorului negru la ţară. De felul ei, bunica mea era destul de hâtră ...
***

Cel mai gay post evăr

Luaţi de aici un guest post publicat pe Tabakeră.
Săru-mâna, doamna Isis!
***

Omătu-i mare

Femei de zăpadă

Casa mea-i în pantă.

La fel e şi a vecinului meu de peste drum, Vasile.
În plus, a lui stă într-o groapă.

La mine-n curte stratul de zăpadă are juma' de metru.
La el avea un metru jumate.

Cicatrici

O treabă bine făcută

Petre Roman importa pulpe de pui fără gât din SUA şi făcea vizite regulate la APACA pe vremea când eram noi adolescenţi şi pe când Ela se prezenta din greşeală în faţa colegilor Chelului purtând celebra ei cămăşuţă de noapte semi-transparentă.

Dileme existenţiale

Duminică dimineaţa, camera de cămin de 14 paturi era goală, doar doi rămaşi de planton, aplecaţi asupra tablei de şah, cu Dănilă chibiţ pe margine, molfăind fără interes un dărăb de pâine.
Pierduseră de mult noţiunea timpului, o rocadă sincronizată din păcate perfect peste atacul concertat al pieselor celuilalt dăduse peste cap întreaga strategie de apărare.

În liniştea mormântală puteai auzi parcă gândurile celui prins la înghesuială:
"Doamne, nu-l lăsa să mute calul, nu acum, umple-l de lăcomie şi fă-l să-mi ia nebunul ca să-mi dea timp de contraatac...".
Mâna celuilalt mişca nesigură prin aer, amânând înfiorător deznodământul întregii partide, dar, exact când încordarea ajunsese la paroxism, se auzi ca din neant vocea lui Dănilă:

Numero uno

Eram proaspăt angajat, primul meu job la o firmă particulară şi noul meu şef avea impresia că îşi impune autoritatea lătrând ordine şi lăsându-ne să ne descurcăm singuri:

- Luaţi manualele de utilizare din librăria de pe reţea şi studiaţi-le în următoarele 3 zile!

Primul lucru care mi-a trecut prin minte din cauza stresului a fost "Ce-i aia reţea?".
Vag, ca prin ceaţă, mi-am amintit că avusesem un curs de "reţele" în facultate. Aha, chiar făcusem un progrămel gen server-client la sfârşitul semestrului! Mda, dar copiasem de la alţii bucăţica de cod legată de comunicarea în reţea.

Bine, bine, ştiu ce e aia reţea, dar cum o accesez?
Şi ce mă-sa e aia librărie? Librăria Mihai Eminescu din centru?

După trei ore de zbateri şi dezbateri interne, am apelat cu succes la văru', om cu state vechi în firmă şi m-a rezolvat imediat.

***

Deschid primul manual - cam 200 de pagini, prima imagine era cu login-ul.
Buun! - dintr-astea am mai făcut.

A doua imagine era cu setarea IP-urilor.
Shit! - ce puşca mea mai e şi IP-ul ăsta? Nu auzisem în viaţa mea de aşa ceva!

N-am mai aşteptat, direct la văru' cu întrebarea în proţap!
După privirea lui perplexă, combinată cu zâmbetele ironice din timpul explicaţiilor şi după hohotele de râs ce-au răsunat în urma mea la final, am dedus că nu prea am ce căuta prin firmă.

***

Mă pregăteam să-mi depun cererea de demisie când deodată apare iar şeful:

- Instalaţi-vă messenger-ul şi trimiteţi-mi ID-ul!

Nu instalasem niciodată nimic în viaţa mea, la facultate nu avusesem nevoie, iar acasă nu aveam calculator...
În loc să mă fac de râs la văru', am apelat la un coleg "de generaţie", adică angajat odată cu mine.

Şi dăm noi cu instalarea iar la sfârşit login.
Ha! - dintr-astea ştiu, am devenit expert.

***

Bag rot_gabriel, dar apăsasem din greşeală pe Register.
Cică e deja luat! WTF?!

În lipsă de idei, am pus şi eu rot_gabriel1...

V-am povestit asta ca să înţelegeţi o dată pentru totdeauna că unu ăla n-a apărut din cauză că mă credeam cel mai tare din parcare.
Dimpotrivă...

P.S. Sentimentul de superioritate mi-a apărut mult mai târziu!

Promiţi?

Ehehei, a dat Domnul de ne-am luat noi apartament la un an de la căsătorie...

Dat varul cu tot cu calciu jos, apoi văruit de proaspăt peste glet cu lavabil; scos uşă de lemn cu găurele, pus uşă zdravănă de metal; căutat gresie - găsit doar faianţă, pus gresie - dat jos faianţă; spart ţeavă cu una bucată cap de meseriaş peste chiuvetă, închis toată coloana direct de la subsol (proaspăt ieşit în fundul gol de sub duş) plus înlocuit ţeavă şi, într-un final apoteotic, scos parchet, pus înapoi parchet plus răşpăluit.

Meseriaşul e bine-mersi şi acum, cu comoţia lui cu tot - mulţumesc de întrebare! - dar doamnele din bloc au fost de părere că prosopul aruncat în grabă peste funduleţul meu nu se potrivea deloc la culoarea ochilor.

***

Cum stăteam noi aşa frumos, eu cu soţia buză-n buză, întinşi pe parchetul nostru în intimitatea noastră, cu ochii la becul fără lustră prins în două fire, minunându-ne la cât de frumos am făcut noi prin casă - deci cum stăteam noi aşa - m-a pus dracu' să deschid gura mea spurcată.

Nu, n-a ieşit nici un cuvânt, am început cu ceva gen "ăă..." şi n-am reuşit să-i opresc tunetul în liniştea nopţii.
A sunat a ceva neomenesc, ca un răget straniu de leu, urmat îndeaproape de un ecou sinistru, apoi de ecoul ecoului, tot rostogolindu-se de pereţi şi întorcându-se la nesfârşit parcă mai puternic asupra noastră.

- Dragul meu, şopti într-un final soţia cu glas tremurat, avem nevoie de mobilă...

***

A doua zi, de dis-de-dimineaţă, eram primii la ghişeu la bancă.
La banca ailaltă, nu la aia cu împrumutul ipotecar pentru casă.

Doamna de la ghişeu ne dă o cerere - o completez, ne mai dă un formular - dau să-l completez şi pe ăla.
- Nu, nu, du-te mătăluţă la cine te-a angajat, să ţi-l completeze el!

Fuga-fuga spre tramvai, dăm buzna peste ăla de m-a angajat, trei semnături în cinci exemplare cu două ştampile şi purcedem înapoi transpiraţi la doamna de la ghişeu.
- Dar copie după buletin aveţi?

Fuga-fuga după colţ, facem după buletin, luăm dosar plic cu şină şi iar la doamna.

 ***

Cică să aşteptăm vreo două ore.

- Cum unde? Aici!
- !?...
- Cum, tot nu aţi înţeles? Pe scaune, în faţa mea, să vă văd eu!...
- !?...
- A, bineînţeles, puteţi ieşi la ţigară, dar pe rând...

După trei ore, sună telefonul şi doamna împinse buzele în microfon:
- Domnul Rotaru, la ghişeul numărul doi, vă rog!
Auzeam şi fără microfon, doar eram în faţa ei!

 ***

După încă cinci minute de completat la acte, ne-a măsurat din ochi pe amândoi, a coborât puţin ochelarii şi a rostit solemn:
-  Eu îţi semnez mătăluţă dosarul, dar promiţi că plăteşti la timp şi că dai toţi banii înapoi?

Am promis, am plecat, am râs amândoi de nervi în faţa băncii, am plătit la timp şi, într-un final, am dat înapoi toţi banii.

Aşa suntem noi, oameni de cuvânt!

***

P.S. Big Brother Google is watching!
Reclamele de după fiecare postare sunt legate strict de conţinutul articolului.

Băieţii ăştia de la Google ştiu meserie, nu glumă!

Apără-te!

Ştiţi genul ăla de copchii sălbatici care îşi manifestă bucuria prin violenţă?
Ăia care în parcul de joacă îi zgârâie, îi muşcă şi îi împing pe ceilalţi copii şi apoi le zâmbesc cu ochii plini de afecţiune...

Copilul Minimax nimerise singur la petrecere în faţa micului atacator.
- Mami, m-a zgâriat ăla!
- Hai, iartă-l, e mic şi nu ştie...

- Mami, mami, acum vrea să mă muşte!
- Nu mai sta şi tu lângă el, vino încoace la mama...

Ajuns la exasperare, apelă la taică-su care stătea transpirat asupra grătarului:
- Tati, tati, iar m-a muşcat!
- Ce tot mă deranjezi, nu vezi că am treabă? Apără-te!

Copilul Minimax făcu stânga-mprejur ca la armată şi jap! - trânti două palme din fundul grădinii peste gura lu' ăla micu.

Dacă aşa înţelesese el să se apere...

P.S. Un consătean avea o vorbă în legătură cu educaţia copilului: mai bine la poliţie decât la spital.

P.P.S. Ştiţi de ce în armată nu există comanda de dreapta-mprejur?
În general, soldaţii o ţin pe dreapta şi s-ar jena reciproc. Mă refer la armă, desigur...

Comanda la mine, răcani! Eu sunt caporal în rezervă...

Poc!

Noi am fost primii cu maşină în grupul nostru comutativ (inel pentru matematicianca noastră şefă, Dana), iar soţia mea - răsărită cum o ştiţi - a fost prima cu permis chiar dacă a început şcoala de şoferi la juma' de an după mine.

Mie mi-a plăcut mult să pic examenul scris (de două ori) şi să mă plimb cu poliţaii prin oraş (de trei ori), abia m-am lăsat convins să-mi ridic permisul că altfel îmi expira anul.
Oricum, tare le-a mai plăcut la poliţişti de mine!

***

Era în mijlocul iernii, frig de crăpau mâţele jucându-se pe pervazul ferestrelor, gheaţă pe trotiuare, zăpadă cu duiumul în parcare, însă nevastă-mea - curajoasă cum o ştiţi - abia aştepta să-l plimbăm pentru prima oară pe Chelu cu maşina.

Urcăm tacticoşi în maşină, porneşte ea maşina din cheie, muzică la maxim şi deodată - poc! - se opreşte motorul.
Mă uit la Chelu, el se uită la mine şi rânjim unul la altul ca nişte porci misogini ce suntem.

Femeie la volan...

***

Soţia mea - liniştită.
Dă din nou cheie, ambreiaj cu acceleraţie - poc! - iar s-a oprit nenorocita.

Nici măcar o cută de îngrijorare pe faţa ei.
Cheie, acceleraţie la maxim, roţi învârtindu-se în gol şi - surpriză - poc, motorul!

Încă o dată şi încă o dată...
Chelu nu mai rânjea de-acuma. Eu nici atât...

***

Punem gecile pe noi şi ne dăm jos din maşină.
N-are cum să fie de la maşină, e nouă-n mama ei! - o fi de la zăpada din parcare.

Şi dă-i, tată, la împins!
În vreo juma' de oră de transpirat am reuşit - cu chiu, cu vai - s-o mutăm vreo juma' de metru.

Deodată - minune! - maşina o luă din loc, liniştită şi ascultătoare, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.


***

Nevastă-mea, preventivă cum o ştiţi, n-a zis nimic pe moment.
Abia seara târziu am aflat că era trasă frâna de mână, cică nu porneşte nici merţanul în condiţiile astea.

Lui Chelu i-am zis eu peste vreo doi ani, el e mai supărăcios din fire.
De la chelie cred, că în rest e băiat bun.

E bun de împins vagoanele şi alta nu!

Între bărbaţi, la o şuetă

În semn de înalt respect faţă de ultimii trei aplaudaci rămaşi, continuăm cu un nou episod din mult aşteptatul serial, "Fac de unul singur, dar povestesc la toată lumea".

Pentru eventualele sugestii şi reclamaţii daţi cu subsemnatul în pagina de comentarii.

***

Eram la o petrecere în aer liber şi mă nimerisem lângă ei.
Erau adunaţi într-un colţ pe terasă, fiecare cu câte un pahar de băutură în mână, grijuliu umplute de şeful turnător.

- Dom'le - începu şeful - eu am trei bude în casă. Una e a fetelor, una-i a noastră şi a treia e la parter. Toate-s mari, au cadă şi duş. Nu m-am lăsat şi am mai făcut patru afară! Să fie, dom'le! Muncesc în curte şi mă ia pişatul - merg la aia din spate. Stau în faţa casei la soare - merg la aia din dreapta. Mă taie la burtă şi sunt fetele pe-acasă - merg la aia din fundul curţii. Am oaspeţi şi îi apucă pe toţi odată - este loc, au unde să meargă. Eu zic că aşa e normal...

***

- Da, e bine aşa - confirmă colegul din dreapta. Când ne-am mutat la casă, noi aveam doar buda din curte. Nici după ce-am pus băile la punct n-am scos-o. O folosesc şi acum... E curată, poţi să lingi mac pe ea, îmi duc şi nepotul acolo fără să-mi fac probleme.
- Cu copii mici e întradevăr o problemă, dom'le, trebuie să fii foarte atent - se băgă şi tinerelul în seamă.

***

Un moment penibil de pauză cu priviri încruntate spre burlac şi bunicul îşi reluă ideea:
- Eu sunt foarte atent la baie. Dom'le, mă credeţi sau nu, fac pişu aşezat pe tron. Ca femeile! Din picioare stropeşti peste tot, n-aş putea să fac aşa ceva familiei mele. Vă jur că ridic şi capacul de pe veceu când mă aşez, poţi să ştii ce microbi dai la alţii?

- Şi eu tot la fel mă piş - îi scăpă tinerelului.
- Să ridici şi capacul de-acuma! - i-o tăie din scurt şeful cu patru bude în curte.

***

- Să vă mai spun ceva - continuă atentul. Dom'le, după treaba mare tot timpul mă spăl, am o sticlă de apă lângă veceu, special pentru asta.
- Corect - inteveni altul - am făcut eu armata cu unul din Siria şi am învăţat de la el...

- Nu vă daţi seama cât de mult contează, cât de bine te simţi după aia! Degeaba foloseşti hârtie igienică dacă nu dai şi cu apă. Şi să vă mai spun un secret - şopti el şi tot grupul se aplecă deasupra lui - dom'le, dacă tragi un vânt în timp ce te pişi, dă, dom'le, şi cu puţină apă după aia!

*** 

S-a rupt legătura exact când devenise mai interesant.
Vorbeau foarte încet, mă mai deranjau alţii cu conversaţia, cert este că mai mult de atât nu vă pot relata.

C-or fi avut dreptate, că n-or fi avut, rămâne să vă las pe voi să vă daţi cu părerea...

Noada

Dedicaţie pentru Adina, că a terminat ea facultatea bine-mersi şi că a cerut ea expres să vă chinui eu pe voi cu noada mea.

***

Recunosc cinstit, eram genul ăla de om care spunea "Mă doare-n cur!" şi în momentele când nu avea pentru ce să mă doară.
Zis şi făcut! - după atâta zis începu să mă doară pe măsură.

Ca de obicei în asemenea situaţii oarecum jenante pentru unii oamenii care nu sunt ca mine, abia aşteptam s-o întreb pe cumătra mea ce e de făcut.
În primul rând pentru că ea nu e ca mine şi se jenează la faze de genul ăsta, în al doilea rând pentru că e mamă, soţie, femeie şi pe deasupra e şi asistentă.

Asistentă medicală, desigur.

***

"Cumătră, mă doare-n cur!" îi zic în loc de salut, dar cu genul ăla de ton de pe patul morţii.
Am numărat în gând: unu Mississippi, doi Mississippi... Cum mă aşteptam, i-a luat exact cinci secunde să-şi revină din şoc!

"Cum de ce-ţi spun ţie? - lasă-mă să-ţi explic!
Ştii că deasupra locului prin care ne ducem când ne ducem avem un os mic şi ascuţit?

Ei bine, eu nu ştiam până n-a început să mă doară.
Ce coccis? - la noi la ţară îi zice noadă!

Dar mă doare atât de tare când stau jos, de parcă mi-a mai crescut un testicul pe noadă.
Vezi că pentru ouţe ştiu termenul medical?"

***

Cică să mă duc la doctor.
La ce-a mai făcut atâta şcoală dacă nu mă ajută cu nimic niciodată?

Doctorul m-a trimis la fizioterapie.
Acolo, întâi mi-au zis că sunt bou, că habar n-am să stau pe scaun.

Cum adică? - eu la serviciu doar atâta fac, stau pe scaun.
Îmi spun mie ăia că nici la asta nu mă pricep?

***


Asistenta era mai timidă la început, dădea cu cremă în jos până la un punct şi apoi se oprea.
"Doamnă, ştiţi ceva? Pe mine mă doare mult mai jos. Daţi cu încredere până la capăt, mi-am făcut frumos toaleta înainte să vin aici!"

Norocul ei că n-a trebuit să-mi facă masaj în zona respectivă.
I-am zis să bage şi tăbliţele alea metalice mai jos printre fese, doar nu-i dau bani degeaba.

***

Oricum s-a răzbunat pe mine cu vârf şi îndesat.
În viaţa mea n-am făcut atâta "mersul piticului" şi nici nu mă gândesc să mai fac vreodată.

Acum nu mai folosesc expresia "Mă doare-n cur!" pentru că ştiu cât de naşpa e să te doară acolo.
Să aveţi şi voi grijă de-acum înainte!

Miercurea fără cuvinte - Moş Ştrul

De azi înainte nu mai avem secrete, totul e la vedere!
Fără pănglicuţe peste ochi, fără persoane blurate.

Moş Ştrul - Feb. 2003

Eram terminaaat, aveam 38.2°C...

Sursă leapşă: Carmen. 

P.S. Am nimerit la numărul 69 în lista lui Carmen. 
Ce onoare, e numărul meu favorit!

Copilării serioase

- Închide gura odată şi dormi!
Dacă închid gura nu mai pot să respir, doar ştie că am nasul plin de polipi!

Şi ce-a apucat-o pe mama cu somnul de după-amiază?
E prima oară...

Mai bine mă apuc să-mi fac temele, la ce să pierd timpul aiurea?
Aştept să adoarmă şi încerc să mă fofilez.

***

Sper că mă aşteaptă băieţii afară...
Are Ionut minge nouă de 35, poate nu trebuie să urlu iar la poartă ca boul.

Dacă sun la uşă la Ciprian iese maică-sa şi mă întreabă pe cine caut, ca de obicei.
Pe cine să caut? - pe Ciprian; cică să aştept să vadă dacă îi dă voie taică-su să iasă afară.

Ce familie e asta? - l-am întrebat eu vreodată pe tata dacă mă lasă?

***

În momentele astea aş vrea să-mi crească aripi.
Nu mari, e de ajuns să mă ridic puţin şi să zbor măcar un metru până trec de mama.

Dar îmi trebuie aripi silenţioase că altfel n-am făcut nimic.

Şi dacă tot îmi cresc aripi, oare aş putea să zbor direct din balcon?
Face uşa aia de la ieşire un zgomot de trezeşte tot blocul...

***

... m-am trezit peste vreo două ore, singur în pat, dormisem buştean.
Mare lucru n-am pierdut, cică nici copiii nu fuseseră la fotbal.

Dar aş fi putut face atât de multe alte lucruri!
Cum am putut să adorm?

Miercurea fără cuvinte - Mare mahăr!

Bă, tu ştii cine sunt eu? Şeicaru a cântat pentru mine, bă!

 

Bine, a mai cântat şi Fuego în seara aia, dar nu l-am invitat eu...

P.S. Alte poze mai reuşite n-am, asta e! Trebuie să vă mulţumiţi cu atât pe ziua de azi.

Sursă leapşă: Carmen.

Da' banii?

Satul trecea prin momente grele, nu mai era deloc băutură la crâşmă de vreo două săptămâni.
Tovarăşa Elena, soţia împuşcatului, era îngrijorată că scăzuse producţia şi cincinalul se apropia ameninţător.

Într-o seară binecuvântată, două lăzi de tărie şi cinci de vin fură coborâte din camionul fericirii.
Vestea făcu înconjurul satului şi a doua zi dimineaţă toţi bărbaţii făceau coadă la birt.

***

Costică Tănase, zis Costache, trase tacticos ivărul părând să nu bage de seamă puhoiul de oameni ce aştepta cuminte în faţa lui.
Moş Ghiţă nu era chiar în primul rând, dar, fiindcă se trezise cu noaptea-n cap, prinsese un loc fruntaş.

Era puţin bâlbâit de felul lui şi starea de nervozitate îl făcu să răbufnească necontrolat:
- Co-Co-Co-Costache, ai grijă să ţii măsura d-d-d-dreaptă!

Ştia el ce ştia, Costache cam fura la măsură: o umplea până la păr* însă te fura din încheietura mâinii. 

* Liniuţa de 100 ml de pe paharul de măsură.

***

Cum nu primi nici măcar o privire, moş Ghiţă îl mai atenţionă o dată în gura mare când ajunse şi rândul lui:
- Fii atent la-la-la-la măsură, Costache!

Costache se aplecă spre el şoptind:
- Ce vrei de la mine, moş Ghiţă? Nu vezi că trebuie să ajungă la toată lumea?
- Da-da-da-da, să ajungă! - urlă moşul din nou. Da' banii?

Chiar şi pe vremea aceea erau unii care făceau bani buni în vremuri de criză şi alţii care umblau însetaţi prin viaţă.

Unul şi cu una

Unul avea un copil din prima căsătorie şi s-a însurat cu una care avea şi ea un copil.
Cum s-au luat, au mai turnat un copil împreună.

Intră omul într-o seară nervos în casă şi urlă la femeie:
- Fa, băiatul meu şi cu băiatul tău l-au bătut pe băiatul nostru!

Ce-i al lui e-al lui, n-ai ce zice...

Dar ce-i al ei al cui mai e?
Şi-al lor care e atunci?