Fragmente (10)

Mă simt singur, singur pe drum, eu numai scriu în ultima vreme şi ei nu mai scriu nici de-o culoare.
Nimic, dom'le, suflă vântul a pagubă prin feed reader.

Adică eu, de unul singur, pot să produc pentru comunitate şi ei, de patru ori mai multi, chiar nu fac nimic pentru mine?!

Am ajuns să citesc direct din browser blogurile cu "Mobile version ON", scoase mai demult din feed pentru că tăiau articolele la jumătate ca să-mi intre extra click-ul meu direct în statistica lor.

Nu scriu rau tipii, n-am ce zice...

***

Am fost aseară-n club.

Plin de minore, frate, dacă se nimerea vreun politist pe acolo, m-ar fi arestat în secunda doi pentru pediofilie!

Dansam ca omul şi am dat din greşeală peste una.
S-a întors spre mine speriată şi mi-a zis cu voce plângăcioasă:

-Lasă-mă, nene, 'n pace...

Eu am înteles "lasă-mă-mi place", dar, după ce m-au bătut bine, badigarzii mi-au explicat amabil şi pe-ndelete de ce m-au dat afară din club.

Glumesc, desigur, vă anunt că nevastă-mea a fost din nou, de departe, cea mai bună bucătică din club.
Şi singura care ştia să danseze, de altfel...

N-ai cu cine, dom'le!

***

M-am procopsit cu o conjuctivită perversă acu' vreo săptămână şi nu mai reuşesc să scap de ea.

Drept e că am făcut tratament şi nu prea.
Din câte o picătură de antibiotic în fiecare ochi, de trei ori pe zi, abia dacă-mi aminteam să-mi pun dimineata şi seara.

Nevastă-mea s-a uitat urât la mine:
- Vezi că tu ai nevoie de ochi la serviciu. Şi, fără serviciu, nu iei salariu. Şi fără salariu, n-ai de unde să îi iei gecută de iarnă Laurei.

- Şi nici tigări mamei Laurei, am replicat eu prompt. Şi nici cadou de ziua mamei ei. De costumaşul ăla de firmă ce să mai zic...
- Hai, du-te odată să cumperi ardei gras de la magazin şi lasă comentariile. Când te-ntorci, să dai cu mătura pe terasă.

Am dat, ce să fac, că şi ea mi-a dat de dimineată, de la prima oră.
Aşa-s calculatoriştii, prostuti şi uşor de păcălit...

***

Apropo de calculatorişti, mergeam liniştit cu maşina prin oraş şi am dat cu ochii de o reclamă mişto prin campus:

"There is no place like 127.0.0.1!"

Am râs de m-am pişat pe mine.
Nevastă-mea s-a uitat cu milă la mine, n-a înteles gluma nici după ce m-am chinuit juma' de oră să i-o explic.

Eram atât de binedispus, încât i-am trimis gluma prin SMS colegului meu, responsabilul cu bancurile în departament.
Cât pe ce să iau inainte doi tinerei pe trecerea de pietoni.

Drept multumire, mi-a răspuns prompt cu alte două bancuri.

Unul parcă special pentru cumătrul meu, Cel Bătrân, "dezavantajul lupei e că măreşte, dar nu întăreşte", altul pentru voi toti, sper:
"Ce îi zice un prezervativ folosit unuia nou?
- Mă simt aşa plin de viată..."

Of, of, iar carcei la doua degete de la tastatura stupid-phone-ului, va las cu bine!

Despre nimic

De multe ori mă gândesc să las dracului sugestiile vagi şi îndemnurile subtile pe care vi le tot plantez în subconştient şi să v-o spun verde-n fată: aici nu veti găsi niciodată ceea ce căutati!
Vă aşteptati la ceva deosebit, ceva care să vă explice sensul vietii sau care să vă schimbe pentru totdeauna modul în care priviti lumea şi când colo găsiti două-trei vorbe goale, aruncate aiurea pe www, fără început şi fără sfârşit.

Din păcate, aici n-o să găsiti nimic.
Nimic, niciodată, până la sfârşitul zilelor!

Mă uit la mine în oglindă câteodată şi-mi dau seama de cât de penibil sunt.
Ditamai omul, cu nevastă şi copchii, cu serviciu şi ipotecă, cu mai multe înmormântări decât nunti la activ, păşind fără nici o grijă, aproape inconştient, spre vârsta a doua, deci ditamai animalul, stau toată noaptea ca vitelul plin de hormoni cu fetele pe afară şi spun pănărămi oricui are chef să mă asculte.

Măi, fetelor, voi sunteti tinere, drăgute, inteligente, ce tot bateti la poarta mea seară de seară?
Credeti că eu, la vârsta mea, mai am chef de distractii, cluburi, băute sau conversatii gen "Care e vedeta ta preferată" sau "Ce filme ai mai văzut în ultima vreme"? Dacă tot veni vorba, Jenna Jameson şi "Jenna does New York"....

Nu, tată, singurul lucru de care am nevoie în acest moment al vietii e liniştea.

Linişte să stau lungit la televizor, linişte să beau o bere la meci, linişte să fumez dimineata la cafea, linişte să mănânc, linişte să stau pe budă, linişte să dorm...

Linişte! Vreau doar linişte...

Îmi puteti oferi voi, fetelor, aşa ceva?! Bineînteles că nu, ştiam eu...

Da, toti avem o latură perversă de care ne e ruşine, dar pe care nu reuşim să o tinem ascunsă de noi înşine şi care ne împinge tot timpul de la spate direct în mocirla abjectului moral şi spiritual.
Eu înteleg că ăsta e singurul motiv pentru care treceti pe la mine şi îmi dau seama că sunt îmboldit spre actiunile astea auto-distructive din acelaşi motiv ca şi voi.

N-aveti de ce să vă fie ruşine!

Într-un fel, e spre binele vostru, pe termen lung vă face mai puternici ca pe copiii mici, care îşi clădesc imunitatea când mănâncă pământ sau când iau vreo viroză.

Problema voastră cea mai mare e că vă amăgiti cu gândul că vizitele voastre la mine-n curte ar avea scopuri nobile şi, din păcate, ajungeti de fiecare dată să fiti dezamăgite de mine şi mai ales de voi.

Voi sunteti într-o stare continuă de negare, blocajul mental şi spiritual e iminent şi primul pas pe care trebuie să-l faceti e să recunoaşteti că aveti o problemă.

Nu vă rămâne decât să strigati sus şi tare ca la alcoolicii anonimi:

- Numele meu este puncte-puncte şi am o minte perversă! Sunt doar un simplu om, un biet păcătos, dar promit să nu mai trec pe la Rotaru pe blog de acum înainte!

Inainte de 8 martie (Guest post)

Subject: no subject

Wa’, salut!

Primele randuri din acest mail le scriu dupa ce am scris deja randurile de mai jos.

Caci in timp ce scriam randurile de mai jos, am zis ca ia sa incerc sa-ti vad blogul, cu toate ca stiam ca e mort, chiar tu ma anuntasesi…

Dupa ce citesti mai jos o sa te prinzi de ce primele randuri is scrise dupa ce scrisesem deja randurile de mai jos.

Spor(t) in toate

==============

Men, salut!

Sper ca mailul meu te gaseste bine (asta e propozitia tradusa de google translate a mult mai celebrei variante in engleza).

Uite ca se apropie 8 martie si e un moment foarte bun sa deplang inca o data disparitia prematura si neanuntata a blogului tau pt ca era un mijloc perfect de a afla o alta patanie a ta cu ocazia mersului la vreun restaurant de 8 martie.

============

Subject: Re:

O primavara frumoasa si tie, prietene!

Invierea blogului e doar o iluzie pentru amandoi, toate-n lumea asta-s trecatoare...

Trimis din Yahoo! Mail pe Android

Greu de decis (1)

Nevastă-mea s-a hotărât să pună piciorul în prag: ori ea, ori blogul!
Parcă aş înclina spre a doua variantă, dar o să trebuiască să apelez periodic la voi pentru niscaiva favoruri.

Cu alte cuvinte, #fetelor, daţi şi voi ceva ori ba?!
***

V-am spus eu...

... să donaţi pe Daily Cotcodac, nu?! N-aţi făcut-o, desigur!

Cât credeţi c-o să mai fie ei drăguţi cu mine în condiţiile astea?
Luaţi de aici un exemplu de bune maniere şi bunăvoinţă, nerecunoscătorilor!

Hai, fuga-fuguţa la coadă, la donaţii!

BB e următorul Dumnezeu pe pământ!

BB king, BB kings'

Test de rezistenţă

Mă tot bate gândul să fac un experiment de rezistenţă pe comentaci.
Nu neapărat să fiu mai mârlan decât îmi stă în caracter, ci pur şi simplu să fiu eu însumi pe blog, cu adevărata mea faţă.

Aş începe cu campionul absolut pe ultimii doi ani de comentarii, Cristi.
Pun pariu că nu rezistă mai mult de cinci articole...
***

Da, da, voi ăia trei din spate!

Înainte aveam trei unici pe blog.

Două rude şi un cumătru, pe care de asemenea îl pot cu indulgenţă considera rudă, o dată ce i-am permis să-mi boteze copchilul. Deci trei rude egal trei unici.

Când am început să spamez pe Facebook, s-au făcut zece unici. Trei rude plus şapte prietenari ajung la zece bucăţi în total.

O prietenară e moartă şi îngropată pentru noi, am rămas din păcate cu nouă unici. Apoi am aflat că de fapt patru prietenari dăduseră colţul din diverse motive, însă eu rămăsesem tot la nouă unici. Deci trei rude cu trei prietenari, plus trei anonimi fac nouă unici.

Nu mai am nevoie de voi

Primesc de ajuns în ultima vreme, ne-am revenit într-un final după dezechilibrul hormonal cauzat de sarcină. Sunt destul de ghiftuit, cred că aş rezista fără probleme o săptămână întreagă pe o insulă pustie, cu 30 de fecioare la dispoziţie.

Nopţile curg liniştite, cu excepţia unor urlete sporadice de-ale femeilor. Nevastă-mea visează din când în când că o mână criminală încearcă s-o dea jos din pat, fiică-mea plânge cu jale când o papă căţelul cel rău de burtică. Acum nu mă mai deranjează, le-am pus să doarmă împreună, n-au decât să se chinuie una pe alta.

Crăciuniţa

Crăciunul în sine nu m-a impresionat niciodată.

Nu mai ţin minte cum am reacţionat când am aflat că nu există Moş Crăciun, dar ştiu sigur că m-am bucurat nespus la apariţia Crăciuniţelor. Mi-au adus întotdeauna bucurie în suflet chiar dacă nu purtau saci de cadouri în spate, ci doar ţinute sumare, mulate pe corp. Parcă mai înviorau puţin spiritul sărbătorilor de iarnă.

Ieri, în prag de primăvară, m-am lăsat pătruns pentru prima oară în viaţă de emoţia copilăroasă a Crăciunului.

Social Media Summit - Iaşi, ediţia a 2-a

Noroc de articolul Andei că am ajuns la ediţia a doua a Social Media Summit Iaşi, un eveniment organizat de revista Biz.

Îmi fac datoria de onoare de a lista partenerii acestui summit, nu numai pentru buna organizare, ci şi pentru că am fost acceptat în public fără invitaţie, chiar dacă arătam ca un ţăran obosit: nebărbierit, în blugi şi pulover, cu noroi pe pantofi, plin de praf pe geacă şi cu căciulă adibas în cap.

Pe deasupra, îi datorez mii de scuze Andei, lângă care am avut onoarea să stau timp de o oră şi jumătate, pentru că dimineaţă am uitat să mă dau cu deodorant la subraţ.

M-am ajuns!

Luaţi de aici un guest post publicat pe Zero Ştiri la prima tentativă!

Asta aşa, de încurajare, presupun că data viitoare o să trebuiască să trimit ceva interesant...
***

O dulceaţă...

Pe vremea când orbecăiam prin blogosferă plin de caş la gură, o întâmplare extrem de nefericită a făcut să nimeresc la cel mai îngâmfat blogăr din România, pe numele său de scenă Robintel, urâtul de la care te paşte garantat un blestem oribil cu trei ceasuri rele de fiecare dată când îl cauţi pe Google chiar dacă nu nimereşti la el într-o zi de marţi, blestem de care nu poţi scăpa decât dacă-i laşi un comentariu inteligent pe ultimul articol, gen "Mă-ta-i proastă!" (aveţi grijă la ortografie, vă rog!).

Frumoşi pe Facebook - Ştefăniţă

În semn de veşnică pomenire a mult prea timpuriu defunctului blog al lui Zoso, începem astăzi un nou serial dedicat celor mai activi fani de pe Facebook.

Ţin s-o spun cu cea mai mare sinceritate de care poate fi capabil un bărbat adevărat ca mine, sigur pe masculinitatea sa, dar conştient pe de altă parte de latura sa feminină: Ştefăniţă e cu siguranţă primul bărbat cu care mă voi culca după ce fac operaţia de schimbare de sex.

Comentezi?

Ăsta e unul dintre articolele alea plictisitoare, în care eu fac tot posibilul să-mi cer scuze şi, ca întotdeauna, reuşesc să o dau cu succes în bară.

Trolling

Cine-a avut nenorocul să se apuce de treaba asta cu blogăreala, îşi pierde cel puţin o jumătate din viaţă cu microbul în sânge.
Da, să zicem că, în medie, bagi două-trei postări pe săptămână, deci, în cazul cel mai nefavorabil - dacă baţi la tastatură cu două degete, ca mine - pasiunea ta arzătoare ar trebui să te ţină în faţa calculatorului maxim şase ore.

Pregătirea pentru o nouă postare e extrem de laborioasă şi vreau să se înţeleagă foarte clar că rareori se observă asta din exterior pentru că nimeni nu stă ghemuit într-un colţ când îi încolţeşte ideea pe circumvoluţiuni, ci dimpotrivă.
Scapi furculiţa pe jos în timpul mesei, observi cum a vărsat copchilul toată sarea sub masă şi gata! - ai intrat subit în transă blogosferică şi continui să mănânci din reflex cu furculiţa murdară. Sau stai pe budă, ca omul, ţi se rupe filmul şi deodată te trezeşti că ieşi din baie întrebându-te dacă nu cumva ai uitat să tragi apa sau dacă te-ai spălat regulamentar pe mâini.

Lumea poveştilor

Red Riding Hood

Era odată ca niciodată un băieţel foarte drăgălaş căruia îi plăceau nespus prezervativele cu gust intens de pepene roşu, prezentându-le partenerelor sale înmărmurite drept Scufiţa Roşie.

Într-o zi, din lipsă de alte preocupări, el îşi întrebă oglinda fermecată:
- Oglindă, oglinjoară, cine e cel mai tare blogăr din ţară?
- Zeu bun, eşti într-adevăr o tânără speranţă, dar cel mai bun e unul, Zoso.

Înfuriat la culme, băieţelul se deghiză într-o piaristă blondă şi se prezentă la uşa lui Zoso cu un măr otrăvit în teste.
Cum muşcă din măr, cel mai citit blogăr din România căzu ca mort la pământ.

Săracă nevasta mea...

... fost-am la blogmeet cu ea.

Am simţit încă de pe covorul roşu că ceva nu este în regulă.
Paparazzi urlând în gura mare "Gabi Rotaru" după poze, reporteri insistenţi după interviuri, mii de fani cu pixuri în mână după autografe, admiratoare leşinând isterice după cine-ştie-ce mai voiau de la mine, în fine, mare noroc că am reuşit să intru în club teafăr şi nevătămat.

În club mi-am mai revenit puţin, era undeva pe la subsol, arăta cam ca la mine la ţară, la discotecă la Cazamir.
Un nene cânta de unul singur, nu la vioară ca în amintirile mele din copilărie, ci la chitară rece. Şi nu le spunea din marii clasici în viaţă Azur sau Generic, ci din Nirvana unplugged şi U2 cu tot cu plug.

Bine, urla la fel de mişto, nu zic nu...

Da' eu mă duc, duc, duc...

- Trezeşte-te, fa, n-auzi?!

S-a ridicat în fund din impuls, legănându-se ca Hopa Mitică:
- A făcut nani Laura!
- Ai făcut pe dracu'! De două săptămâni ne chinui, te culci la doişpe noaptea, umbli cheaună prin casă de pe la trei şi te trezeşti la zece jumate, după ce plec eu la serviciu! Cât ai să ne mai superi cu măselele alea?

- Eşti supărat? Eşti supărat, tati?
- Nu, mami, tata nu-i supărat. Dă un pup aici...

La modă

Ştiţi deja că nu mă ţin niciodată de cuvânt, cine mai crede o iotă din ce scriu aici e invitat să părăsească incinta.
Mă legăn ca o trestie în bătaia vântului, vorba poetului. Mă îndoi, dar nu cedez! Prost, dar hotărât!

Un lucru e sigur, după fiecare postare de care sunt mândru, obişnuiesc s-o dau cu mucii în fasole.
E singura constantă din viaţa mea.

Iarna nu-i ca vara

Cred că eram bolnav cu capul când m-am băgat în buda asta de FB.

Adică instinctul meu de fată mare insista să stau în banca mea, dar eu nu, nu şi nu...
Nici n-am comis bine contul că primul friend request m-a adus la realitate: era soacră-mea!

Adică să facem share la poze împreună? Mesaje private, like-uri? "In a relashionship but available" shit?
Nu, mulţumesc! Mi-a ajuns că am dormit o dată în acelaşi pat cu ea...