Cireş

A' lui Melinte era singurul din sat care nu se trecuse la colectiv.

Hâtru, oleacă-ntr-o dungă, cu boii plecati de mult de-acasă, avea cei mai frumoşi cai din sat.
Preferatul lui dintotdeauna a fost Cireş.

Mergea cu el prin sat, mândru nevoie mare:
- Dă-te, părinte, că trec eu cu Cireş!

- Nu mă dau! l-a provocat părintele.
- Atunci, dă-te-n crucea mă-tii!

Pesemne că Melinte era preferatul părintelui, altfel nu scăpa el aşa uşor...

Din întâmplare

Înainte de revolutie, la mine în sat, toată lumea fura de pe câmp, din recolta CAP-ului.
Se furau de toate, căci altfel ar fi rămas animalele flămânde prin curte.

Oamenii mergeau la furat numai noaptea, de unii singuri, niciodată în mod organizat, chiar dacă toti ştiau unul de altul.

Într-o noapte, în timp ce alergau prin lanul de porumb cu câte un sac de ştiuleti în spinare, doi consăteni de-ai mei au dat cap în cap de au căzut amândoi pe spate.

Unuia îi căzuse pălăria pe jos, celălalt îşi pierduse ochelarii, dar s-au ridicat fără vorbă de pe jos, fără să se uite unul la altul, şi-au luat sacii în spinare şi, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, a luat-o fiecare pe drumul lui.

Noi ne amintim de întâmplarea asta de fiecare dată când ne întâlnim cu vreo cunoştintă mai veche, cu care am avut vreun conflict sau vreo altă daravelă şi vorbim între noi ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Exercitiu

Dupa atatea zile de agitatie in scoala, exercitiul de evacuare in caz de incendiu era pe sfarsite.
Copiii parasisera cladirea cu mult calm si in mod organizat, exact asa cum au fost instruiti cu o zi inainte.

Profesorii au asezat frumos copiii in careu, in curtea scolii si, dupa discursul lung al directoarei, a venit randul pompierului sef sa-i laude cu sarguinta.

Copiii au stat cuminti cat au putut, chiar daca erau deja plictisiti de moarte, leganandu-se de pe un picior pe altul, dar, cand Gigel a scos capul complet derutat pe geamul de la etajul doi al cladirii, n-au mai rezistat!

Ce a urmat e lesne de inchipuit: rasete isterice, urlete gen "Coboara jos, boule, ca-ti dai foc la valiza!", gesticulatii care mai de care mai obscene, careul nu mai era careu, copiii nu mai stateau incolonati - ce mai! - in cateva secunde, toata fericirea directoarei s-a dus pe apa sambetei.

Saracul Gigel! Se ascunsese in buda sa fumeze si el ca omul o tigara si a pierdut momentul evacuarii.

Costaş

Sunt sigur că mulţi dintre voi aţi avut, la viaţa voastră, cel puţin un coleg, un cunoscut sau chiar un prieten la care mămica voastră să poată apela, în caz de nevoie: "De ce nu poţi fi şi tu ca Gigel? El nu şi-a rupt niciodată pantalonii când sărea gardul la furat cireşe!".

Eu n-am avut aşa ceva, mama mea m-a trimis de mic la cămin, poate pentru că se uitau băieţii urât la mine prin sat când mă dădeau mamele lor drept exemplu.
În schimb, conştiinţa mea de pionier nu mi-a dat pace, înlocuind-o cu succes pe mama în arătatul cu degetul spre alţii.

Aveam noi un coleg, Costache, nume franţuzit de noi în Costáş, cu accent ascuţit pe litera a, să nu dea cumva în portugheză.

Şi Costaş ăsta m-a chinuit tot liceul!

Eu terminam tema în două-trei ore, el stătea până pe la unu noaptea. Eu jucam baschet non-stop, pe el îl vedeam tot timpul de pe teren, în dreptul ferestrei, stând pe scaun cu pixul în mână şi coatele pe masă. Eu citeam a cincea oară Shogun-ul lui James Clavell, el o ardea în figuri cu Şoimăreştii lui Sadoveanu sau cu imposibila Hortensia Papadat-Bengescu. Eu ascultam cu pasiune Manowar, după ce trecusem prin Depeche Mode, Roxette, Metalica şi Nirvana, el mă ruga să dau muzica mai încet ca să poată învăţa.

Lenuţa

Apropo de utopia asta cu progresul agriculturii româneşti prin popularizarea contracepţiei la ţară, de parcă aplicarea unui asemenea program ar reduce fondul cinegetico-bahic şi nu ar lovi de fapt în puţinele familii de gospodari rămase pe la sate...

Bunica mea a avut şase copii. Unul dintre ei a murit de mic.

O chema Lenuţa.

Ultimului copil i-a pus tot numele de Lenuţa. Aţi spune că a vrut să-i păstreze vie memoria în sânul familiei, dar realitatea crudă, auzită din gura bunicii, e că a sperat ca noua Lenuţă să aibă aceeaşi soartă.

La posibilităţile economice de atunci, cinci copii erau deja mult prea mulţi.

Pe de altă parte, e posibil să fi înţeles greşit amploarea umorului negru la ţară. De felul ei, bunica mea era destul de hâtră ...
***

Cel mai gay post evăr

Luaţi de aici un guest post publicat pe Tabakeră.
Săru-mâna, doamna Isis!
***

Omătu-i mare

Femei de zăpadă

Casa mea-i în pantă.

La fel e şi a vecinului meu de peste drum, Vasile.
În plus, a lui stă într-o groapă.

La mine-n curte stratul de zăpadă are juma' de metru.
La el avea un metru jumate.

Cicatrici

O treabă bine făcută

Petre Roman importa pulpe de pui fără gât din SUA şi făcea vizite regulate la APACA pe vremea când eram noi adolescenţi şi pe când Ela se prezenta din greşeală în faţa colegilor Chelului purtând celebra ei cămăşuţă de noapte semi-transparentă.

Dileme existenţiale

Duminică dimineaţa, camera de cămin de 14 paturi era goală, doar doi rămaşi de planton, aplecaţi asupra tablei de şah, cu Dănilă chibiţ pe margine, molfăind fără interes un dărăb de pâine.
Pierduseră de mult noţiunea timpului, o rocadă sincronizată din păcate perfect peste atacul concertat al pieselor celuilalt dăduse peste cap întreaga strategie de apărare.

În liniştea mormântală puteai auzi parcă gândurile celui prins la înghesuială:
"Doamne, nu-l lăsa să mute calul, nu acum, umple-l de lăcomie şi fă-l să-mi ia nebunul ca să-mi dea timp de contraatac...".
Mâna celuilalt mişca nesigură prin aer, amânând înfiorător deznodământul întregii partide, dar, exact când încordarea ajunsese la paroxism, se auzi ca din neant vocea lui Dănilă:

Numero uno

Eram proaspăt angajat, primul meu job la o firmă particulară şi noul meu şef avea impresia că îşi impune autoritatea lătrând ordine şi lăsându-ne să ne descurcăm singuri:

- Luaţi manualele de utilizare din librăria de pe reţea şi studiaţi-le în următoarele 3 zile!

Primul lucru care mi-a trecut prin minte din cauza stresului a fost "Ce-i aia reţea?".
Vag, ca prin ceaţă, mi-am amintit că avusesem un curs de "reţele" în facultate. Aha, chiar făcusem un progrămel gen server-client la sfârşitul semestrului! Mda, dar copiasem de la alţii bucăţica de cod legată de comunicarea în reţea.

Bine, bine, ştiu ce e aia reţea, dar cum o accesez?
Şi ce mă-sa e aia librărie? Librăria Mihai Eminescu din centru?

După trei ore de zbateri şi dezbateri interne, am apelat cu succes la văru', om cu state vechi în firmă şi m-a rezolvat imediat.

***

Deschid primul manual - cam 200 de pagini, prima imagine era cu login-ul.
Buun! - dintr-astea am mai făcut.

A doua imagine era cu setarea IP-urilor.
Shit! - ce puşca mea mai e şi IP-ul ăsta? Nu auzisem în viaţa mea de aşa ceva!

N-am mai aşteptat, direct la văru' cu întrebarea în proţap!
După privirea lui perplexă, combinată cu zâmbetele ironice din timpul explicaţiilor şi după hohotele de râs ce-au răsunat în urma mea la final, am dedus că nu prea am ce căuta prin firmă.

***

Mă pregăteam să-mi depun cererea de demisie când deodată apare iar şeful:

- Instalaţi-vă messenger-ul şi trimiteţi-mi ID-ul!

Nu instalasem niciodată nimic în viaţa mea, la facultate nu avusesem nevoie, iar acasă nu aveam calculator...
În loc să mă fac de râs la văru', am apelat la un coleg "de generaţie", adică angajat odată cu mine.

Şi dăm noi cu instalarea iar la sfârşit login.
Ha! - dintr-astea ştiu, am devenit expert.

***

Bag rot_gabriel, dar apăsasem din greşeală pe Register.
Cică e deja luat! WTF?!

În lipsă de idei, am pus şi eu rot_gabriel1...

V-am povestit asta ca să înţelegeţi o dată pentru totdeauna că unu ăla n-a apărut din cauză că mă credeam cel mai tare din parcare.
Dimpotrivă...

P.S. Sentimentul de superioritate mi-a apărut mult mai târziu!